Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
904
Meta va începe să folosească inteligența artificială pentru a scana fotografii și videoclipuri în căutarea unor indicii vizuale care să arate dacă un utilizator are sub 13 ani și ar trebui eliminat de pe Facebook și Instagram, a anunțat compania marți. Aceste indicii vizuale includ, potrivit Meta, înălțimea unei persoane sau structura oaselor.
„We want to be clear: this is not facial recognition,” a explicat Meta în postarea sa pe blog. „Our AI looks at general themes and visual cues, for example height or bone structure, to estimate someone’s general age; it does not identify the specific person in the image. By combining these visual insights with our analysis of text and interactions, we can significantly increase the number of underage accounts we identify and remove.
Sistemul de analiză vizuală funcționează deja în anumite țări selectate. Meta susține însă că lucrează la o extindere mai amplă a acestei tehnologii la nivel international.
Compania afirmă că noul sistem face parte din eforturile sale de a ține copiii sub 13 ani departe de platformele sale. În acest sens, Meta mai folosește AI pentru a analiza întregul profil și a căuta indicii contextuale, cum ar fi postări despre aniversări, mențiuni ale claselor școlare sau alte detalii despre vârstă. Aceste semnale sunt căutate în diverse formate: postări, comentarii, biografii, descrieri, dar și alte tipuri de conținut.
Pe viitor, Meta intenționează să extindă această tehnologie în și mai multe zone ale aplicațiilor sale. Printre acestea se numără Instagram Live, dar și grupurile de pe Facebook, unde analiza automată a conținutului ar urma să devină mai strictă.
Dacă Meta stabilește că un utilizator ar putea fi minor sub pragul de vârstă, îi va dezactiva contul. Pentru a împiedica ștergerea definitivă a contului, persoana respectivă va trebui să își dovedească vârsta prin procedura de verificare a vârstei pusă la dispoziție de companie.
Anunțul vine la câteva săptămâni după ce un juriu din New Mexico a decis că Meta trebuie să plătească 375 de milioane de dolari drept penalități civile pentru că ar fi indus în eroare consumatorii în privința siguranței platformelor sale și ar fi expus copiii la riscuri. Compania a fost obligată și să implementeze schimbări fundamentale în modul de funcționare al platformelor sale. Ulterior, Meta a amenințat că își va închide serviciile de social media în statul respectiv.
Acest proces este doar unul dintre numeroasele litigii cu care se confruntă Meta și alte companii mari de tehnologie în legătură cu siguranța copiilor online. Din ce in ce mai mult, autorități și organizații contestă modul în care platformele protejează minorii.
Meta a mai anunțat marți că își extinde tehnologia prin care adolescenții sunt automat plasați în așa-numitele „Teen Accounts” cu reguli mai stricte pe Instagram, la 27 de țări din UE și în Brazilia. În aceste conturi pentru adolescenți, utilizatorii au parte de o experiență mai restrictivă și cu măsuri suplimentare de protecție. Printre ele se numără primirea de mesaje directe doar de la persoane pe care le urmăresc sau cu care sunt deja conectați, ascunderea comentariilor potențial dăunătoare și setarea implicită a conturilor pe modul privat.
În plus, Meta a anunțat că această tehnologie va fi extinsă pentru prima dată și pe Facebook în Statele Unite, urmând ca ulterior să fie introdusă și în Regatul Unit și în Uniunea Europeană, în luna iunie.
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026
















