09:12:57 18.05.2024
Stiri

Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al unității și păcii în Europa: Cum s-a format Uniunea Europeană

Actualitate 09.05.2024 08:45 Vizualizări2518 Autor: Ziarul National
Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al unității și păcii în Europa: Cum s-a format Uniunea Europeană
Declarația lui Robert Schuman de la 9 mai 1950 a marcat începutul construcției Europei comunitare






Ziua Europei // „Pentru cetățenii Republicii Moldova, nevoia de cunoaștere a istoriei proiectului de unificare europeană este cu atât mai actuală, cu cât accederea noastră în rândul statelor membre ale Uniunii Europene a devenit nu numai posibilă, ci și stringent necesară, fiind singura cale de asigurare a securității, modernizării și prosperității economice”





Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca un singur întreg: ea va fi creată treptat, prin forța realizărilor concrete care vor crea mai întâi o solidaritate de facto”. Jean Monnet (1888-1979)

Revigorarea proiectului unificării europene după 1945

Fondată pe principiul democrației, drepturilor omului, libertăților fundamentale și statului de drept, Uniunea Europeană actuală are o istorie îndelungată, multiseculară, ale cărei începuturi pot fi urmărite încă din Antichitatea greacă și romană. Pornește de la tradiția greacă cu experiența democrației directe și a libertăților individuale, continuând apoi cu experiența romană, care a stat la baza elaborării dreptului comunitar european, adăugând și creștinismul în versiunea sa catolică, trecând ulterior la Montesquieu și J.-J. Rousseau, ajungând apoi la Victor Hugo și, în pragul secolului al XX-lea, cuprinzând întregul continent european.

Chiar dacă cel de-al Doilea Război Mondial a făcut să scadă intensitatea mișcării paneuropene, criza economică și politică a întregului continent european după 1945 a oferit imboldul decisiv pentru reluarea, cu o și mai mare vigoare, a proiectului unificării europene.

Așa cum se știe, contenciosul franco-german a fost unul din cele mai lungi procese conflictuale care numai într-un interval de 80 de ani (1870 - 1950) a cuprins trei războaie, restul fiind dominat de tensiuni și probleme litigioase între cele două țări. Din 1950 și până astăzi, un proces de reconcilieri s-a desfășurat fără răsturnări sau accidente, oferind lumii un exemplu remarcabil de soluționare și prevenire a conflictelor. Esența acestei soluții a constat în găsirea inovativă și creatoare a unui proiect în măsură să facă, prin amploarea unor interese comune, irelevante motivele disputelor anterioare. Acest proiect a fost și rămâne integrarea europeană: prin intrarea țărilor într-o entitate comună, apartenența la o țară sau alta a unor teritorii își pierde dramatismul și semnificația.

Pentru Germania, în special, „anul 0” a sosit în noaptea de 8 spre 9 mai 1945, odată cu capitularea guvernului imperial al amiralului Karl Dönitz, arestat și judecat la procesul de la Nürnberg (noiembrie 1945 – octombrie 1946), alături de alţi 20 de lideri nazişti, pentru crime împotriva păcii și umanității. Puterea în Germania a fost preluată de URSS, SUA, Marea Britanie și Franța, care au împărțit-o în patru zone de ocupaţie.

La Conferinţa de la Potsdam (17 iulie – 2 august 1945), cele patru puteri au convenit să aplice Germaniei postbelice politica celor „4 D” – denazificarea, demilitarizarea, decartelizarea și democratizarea.

Stalin a cerut 10 miliarde de dolari despăgubiri de la Germania nazistă și a primit 14 miliarde

Curând, însă, funcţionarea regimului cvadripartit a fost paralizată de divergențele dintre Aliați, vizând în special problema reparaţiilor şi a despăgubirilor de război. Astfel, URSS a cerut ca Germania să plătească 20 mlrd. $, din care 10 mlrd. $ urmau să-i revină cu titlu de despăgubiri. Pentru a-şi asigura realizarea intenţiilor sale, Stalin va proclama în zona sovietică de ocupaţie Republica Democrată Germană, dotând-o la 7 octombrie 1949 cu constituţie şi instalându-l în fruntea Partidului Comunist German pe cetăţeanul sovietic Walter Ulbricht. În aşa mod, URSS va obține din zona sa de ocupaţie nu 10, ci 14 mlrd. $.

Ca reacţie la acţiunile URSS în zona de est, SUA, Marea Britanie şi Franţa îşi vor unifica zonele de ocupaţie, formându-se Trizonia, iar după blocada Berlinului de Vest (24 iunie 1948 – mai 1949), la 23 mai 1949 va fi adoptată Constituţia Germaniei de Vest, care va consacra formarea Republicii Federale Germane, cu primul guvern condus de cancelarul Konrad Adenauer (1949 - 1963). Acest guvern îşi va propune să readucă Germania în rândul statelor libere şi paşnice ale lumii, politică urmată şi de următorul cancelar, Ludvig Erhard (1963 - 1966) – părintele „miracolului german”, care a introdus marca germană în RFG.

CITIȚI și Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie: 9 mai 1945 – o victorie confiscată pe nedrept de URSS în propriul beneficiu

„Planul Schuman” de reconciliere franco-germană

Datorită potențialului său şi poziţiei centrale în Europa, Germania era singura ţară vest-europeană ce putea întreţine un parteneriat strategic cu SUA. O Europă Occidentală puternică nu putea exista fără legătura transatlantică cu America şi fără o Germanie refăcută. Din aceste considerente, politica americană postbelică a urmărit să refacă structura economiei germane, să construiască, în timp, o nouă armată şi să aducă Germania, cu întregul ei potenţial, în alianţa antisovietică – NATO. Toate acestea – grefate pe ideea unei democraţii de tip american în noua Germanie: controlul politic civil al militarilor, pluripartidism și constituționalism.

În scurtă vreme, politicii americane faţă de Germania i se vor ralia şi ceilalţi parteneri occidentali, în special Franța generalului Charles de Gaulle (1890 - 1970). Schimbarea de optică a Parisului se va produce treptat, între 1946 şi 1949, culminând cu istorica Declaraţie a ministrului de Externe francez Robert Schuman, făcută în ziua de 9 mai 1950 (ziua victoriei împotriva Germaniei!).

În contextul unei slăbiciuni evidente a Europei prinse între cele două mari puteri, în decembrie 1949, omul politic francez Michel Debré (1912 - 1996) a prezentat o propunere pentru o uniune politică și socială a statelor europene, bazată pe un sistem prezidențial și federalist, care să aibă un arbitru ales prin vot universal pe o perioadă de 5 ani, un senat format din miniștrii statelor membre, o Adunare Europeană formată din delegații naționali aleși, ponderea acestora fiind în funcție de numărul de locuitori (un deputat pentru fiecare un milion de locuitori) și o Curte formată din judecători („Projet de pacte pour une Union dʼÉtats européens”).

Acea propunere revoluționară a fost urmată de declarația ministrului de Externe francez Robert Schuman (inițiativă franceză cunoscută mai ales sub numele de „Planul Schuman”, în spatele căreia se afla Jean Monnet, șeful Comisiei de Planificare Generală a Franței, supranumit „părintele Europei”), care conținea propunerea unui control european al producţiei de cărbune şi oţel, - solidaritate prin care toate posibilele conflicte între Franţa şi Germania deveneau, practic, imposibile.

Până a se înscrie în categoria fondatorilor procesului european de integrare, Robert Schuman (1886 - 1963) a fost deputat, ministru de Finanțe, iar între 1947 și 1948 a deținut funcția de prim-ministru al Franței. Opera sa politică esențială s-a situat în perioada 1948 - 1952, timp în care a îndeplinit funcția de ministru de Externe, imprimând orientări noi în politica externă a Franței.

În textul Declarației lui Robert Schuman se arăta: „Guvernul francez propune ca producția franco-germană de cărbune și oțel să fie plasată sub incidența unei Înalte Autorități, în cadrul unei organizații deschise și altor state europene. Punerea în comun a producției de cărbune și oțel ar trebui să conducă la construirea unei baze comune pentru dezvoltarea economică, ca un prim pas în realizarea unei federații europene, schimbând în același timp destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării de muniție de război, ale cărui victime nu au întârziat să devină. Solidaritatea în producție, astfel stabilită, va demonstra că orice conflict între Franța și Germania devine nu doar inimaginabil, ci chiar imposibil. Înființarea acestei unități de producție puternice, deschisă tuturor țărilor care doresc să colaboreze și care se angajează să le ofere țărilor membre elementele principale de producție industrială în condiții egale, va pune bazele reale pentru unificarea economică. Această producție va fi oferită lumii întregi, fără diferențieri sau excepții, pentru a contribui la creșterea nivelului de trai și pentru a promova realizările pașnice. Prin punerea în comun a producției de bază și prin instituirea unei Înalte Autorități, ale cărei decizii vor reuni Franța, Germania și alte state membre, această propunere va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federații europene, indispensabilă pentru menținerea păcii. Pentru a promova realizarea obiectivelor, astfel definite, guvernul francez este pregătit să inițieze negocieri”.

Așadar, obiectivul declarat al „Planului Schuman” consta în crearea unor piețe comune în două sectoare esențiale, la acea vreme, pentru dezvoltarea economică – industriile siderurgică și carboniferă – care să integreze astfel Germania în Europa după al Doilea Război Mondial. În același timp, „Planul Schuman” urmărea și un obiectiv politic esențial, însă nedeclarat: trecerea industriei de război a Germaniei sub control european și înlăturarea, astfel, a pericolului reînarmării ei.

CITIȚI și Ce trebuie să marcăm: Ziua Victoriei asupra Nazismului și a Comemorării celor căzuți în al Doilea Război Mondial pe 8 mai sau „Victoria în războiul pentru apărarea patriei” pe 9 mai? Dr. hab. Nicolae Enciu: „Victorie confiscată pe nedrept de URSS”

CECO, piatra de temelie a Uniunii Europene

În vederea îndeplinirii dezideratelor formulate în declarația lui Robert Schuman, la 20 iunie 1950, Franța a organizat o conferință interguvernamentală sub președinția lui Jean Monnet (1888 - 1979), în cadrul căreia au fost stabilite organizarea și funcționarea viitoarei Comunități Europene a Cărbunelui și Oțelului. După îndelungi discuții și negocieri, la 19 martie 1951, la Quai dʼOrsay, a fost adoptat proiectul de tratat de instituire a CECO.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a fost prima dintre cele trei Comunități Europene, care au stat la baza edificiului comunitar cunoscut astăzi sub numele Uniunea Europeană. Actul său de naștere l-a constituit semnarea la Paris, la 18 aprilie 1951, a Tratatului de constituire a CECO, intrat în vigoare la 25 iulie 1952 după ratificarea sa de către țările fondatoare: Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg.

Dincolo de propunerea novatoare și revoluționară de reunire a resurselor de cărbune și oțel din Franța și Germania într-o organizație deschisă tuturor țărilor europene care să fie condusă potrivit metodelor supranaționale, „Planul Schuman” mai afirma o serie de principii care vor sta la baza construcției europene ulterioare, între care:

·Europa nu se va construi dintr-odată sau conform unui plan unic. Ea va lua naştere din realizări practice care vor crea, mai întâi, o solidaritate reală.

·Animozitatea de lungă durată dintre Franţa şi Germania trebuie eliminată; orice acţiuni trebuie să privească în primul rând aceste două ţări, dar să fie deschise şi altor state europene care împărtășesc aceleași scopuri.

·Este necesară acţiunea imediată într-un domeniu limitat, dar decisiv: producţia franco-germană de cărbune şi oţel trebuie pusă imediat sub controlul unei Înalte Autorități Comune.

·Fuziunea acestor interese economice va contribui la ridicarea nivelului de trai şi la constituirea unei Comunități Europene.

·Deciziile Înaltei Autorităţi vor fi obligatorii pentru ţările-membre. Înalta Autoritate va fi compusă din persoane independente, cu statut de egalitate, iar deciziile Autorităţii vor fi impuse părților.

Organul cel mai novator, de esență supranațională, instituit de cele șase țări fondatoare, era Înalta Autoritate, alcătuită din 9 membri desemnați pentru 6 ani, de comun acord de către guvernele statelor membre. Ea poseda independență financiară și politică în raport cu statele membre.

Conform declarației Schuman, principala misiune a Înaltei Autorități consta în a asigura în cel mai scurt termen:

·modernizarea producției și ameliorarea calității sale;

·furnizarea, în condiții identice, a cărbunelui și oțelului pe piața franceză și germană, cât și pe cele ale celorlalte țări aderente;

·dezvoltarea exportului comun către alte țări;

·egalizarea condițiilor de viață a mâinii de lucru din aceste industrii.

Necesitatea ca noua organizație să aibă o instituție cu putere de decizie în ceea ce privește strategia aplicabilă celor două industrii a fost reliefată încă de la început de Robert Schuman, care în declarația sa din 9 mai 1950 arăta că Înalta Autoritate necesită a fi compusă din „personalități independente desemnate în mod paritar de către guverne”.

Alte organe create prin Tratatul de la Paris erau o Adunare comună, modelată după Parlamentul Consiliului Europei, un Consiliu de Miniștri reprezentând statele-membre și o Curte de Justiție.

Consiliul Miniștrilor format din 6 miniștri de Externe ai țărilor-membre, dispunea de o putere limitată: el emitea avize de conformitate privind anumite decizii ale Înaltei Autorități. În schimb, Adunarea Comună alcătuită din 78 de membri delegați de către Parlamentele naționale, putea obliga Înalta Autoritate să-și dea demisia, cu votul a două treimi. Deputații nu se regrupau în delegații naționale, ci pe grupuri politice europene (creștin-democrați, socialiști, liberali), prefigurând, în acest mod, structura actualului Parlament european.

De la „Europa cooperării” spre „Europa integrării”

Privită retrospectiv, istoria Uniunii Europene începe după cel de-al Doilea Război Mondial, când „pentru Europa se deschide epoca realizărilor efective” (Charles Zorgbibe, istoric francez), odată cu înființarea mai multor organizații internaționale, de cooperare în diferite domenii, între statele europene.

Însă până la realizarea efectivă a ideii de uniune europeană au fost parcurse mai multe etape preliminare. În acest sens, un rol deosebit l-a jucat declarația lui Winston Churchill din 19 septembrie 1946 la Universitatea din Zurich, Elveția, în care a reiterat ideea unității europene prin crearea unei Uniuni a Statelor Europene: „trebuie să recreăm, - îndemna W. Churchill, - familia europeană într-o structură regională numită, probabil, Statele Unite ale Europei, iar în toate aceste chestiuni urgente, Franța și Germania trebuie să preia conducerea împreună”.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost concepută ca model experimental, fiind prima organizație europeană supranațională, căreia guvernele membre i-au transferat o parte din puterile lor suverane și ai cărei membri, în îndeplinirea sarcinilor lor, acționau în deplină independență, nefiind subordonați guvernelor ai căror cetățeni erau. Meritul CECO a fost triplu:

·pe plan politic, ea a favorizat reconcilierea și cooperarea franco-germană și a deschis calea tranziției de la Europa „cooperării” la Europa „integrării”, căutându-se în continuare domeniile cele mai potrivite, care să fie alăturate cărbunelui și oțelului;

·pe plan economic, CECO a contribuit la redresarea Europei prin liberalizarea producției și a schimburilor de materii prime (cărbune și oțel), fundamentale pentru industrie;

·pe plan social, o bună parte dintre mineri și-au putut păstra locurile de muncă sau au putut beneficia de susținere în reconversia profesională.

Având drept obiect materiile de bază în economie și în război, Înalta Autoritate purta o semnificație simbolică, în stare să mobilizeze opiniile publice: Germania și Italia se aflau acum pe picior de egalitate cu învingătorii lor. Se întorcea astfel cu mare răsunet o pagină dramatică a istoriei lor recente.

Așa cum Tratatul a fost semnat pentru o perioadă de 50 de ani, în 1997 s-a decis ca, după 2002, CECO să fie folosită ca instrument de finanțare a cercetării în industria minieră, iar obiectivele sale să fie integrate în Comunitatea Europeană.

Deși înțelegerea între Franța și Germania s-a bazat pe Europa, ceea ce a urmat a constat în lărgirea continuă a tematicii proiectului european: de la cărbune și petrol la atom și economie, la piață comună, la uniune economică, la monedă unică şi la agendă politică şi apărare comună. Fiecare pas a fost consolidat de o construcţie instituţională şi legislativă, fără precedent şi fără termen de comparaţie în integrările regionale contemporane.

În 1985, când proiectul construcției europene era deja clar conturat, cele 10 state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană au hotărât ca ziua de 9 mai să fie sărbătorită anual drept Ziua Europei.

Actualmente, Uniunea Europeană se prezintă ca forma cea mai avansată a construcției europene, construcție apărută datorită voinței unor oameni politici vizionari ca Jean Monnet, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Winston Churchill, Alcide de Gasperi a căror dorință a fost de a păstra și consolida pacea în Europa și de a asigura prosperitatea economică a tuturor membrilor comunității europene.

Pentru cetățenii Republicii Moldova, nevoia de cunoaștere a istoriei proiectului de unificare europeană este cu atât mai actuală, cu cât accederea noastră în rândul statelor membre ale Uniunii Europene a devenit nu numai posibilă, ci și stringent necesară, fiind singura cale de asigurare a securității, modernizării și prosperității economice.









Text semnat pentru Ziarul NAȚIONAL de către Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova







Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anatomia unui scanda...

13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md