Năstase NU acceptă faptul că este „INAMIC AL PRESEI”: „Există un soi de indivizi, care vor să arate că-s echidistanți”
1263
captură Liderul PPDA, Andrei Năstase, unul dintre politicienii care au nimerit la 3 mai curent pe panoul „Inamicii presei”, nu poate digera acest lucru nici la câteva săptămâni de la consumarea evenimentului. Acesta crede că a nimerit pe nedrept pe panoul Centrului pentru Jurnalism Independent și al Asociației Presei Independente, numindu-i pe conducătorii acestor ONG-uri de media – „indivizi care vor să arate că-s echidistanți”.
„Pe cât de independentă este presa din R. Moldova, atât de independenți sunt și cei care pretind că sunt independenți. Eu am ajuns acolo (pe panoul „Inamicii presei”) pentru un eveniment care s-a produs la o conferință de presă. La acel eveniment i-am luat microfonul unei jurnaliste de la Prime TV și i-am cerut să se prezinte. Atât! Acesta este episodul pentru care eu am ajuns să fiu pus pe panou. Vorbim despre mine, cel care am susținut presa. Eu sunt prietenul presei, doar că în R. Moldova există un soi de indivizi, care vor să arate că-s echidistanți”, a declarat Năstase în cadrul unei emisiuni de la TVC 21.
Acesta s-a jeluit că în ultimi ani a fost supus unui „linșaj mediatic” și din acest motiv a apărut uneori în fața oamenilor iritat.
Citește și: OPINIE // Despre ȚAMBAL, justiție și jurnalism. N-ai voie să-l critici pe Năstase, că devii omul oligarhului
De asemenea, Năstase este nemulțumit de faptul că psihologii, care i-a făcut portretul psihologic, au spus că este leneș.
„Ei au ajuns să ia DEX-ul și să scoată de acolo cele mai urâte cuvinte și să mi le atribuie mie. Știți ce m-a deranjat în acea mizerie la adresa mea? Atunci când mi-au spus că sunt lenos. Iată eu niciodată nu o să-mi permit să spun despre dvs. un neadevăr, nu o să-mi permit niciodată să spun un neadevăr în ceea ce-l privește pe Plahotniuc. Știți de ce? Pentru că nu mi-ar plăcea ca despre mine să se spună neadevăruri”, a adăugat Năstase.
30.12.2022
13:21
4028
Liderul Platformei „DA” îl desființează pe Andrei Năstase: „El este direct responsabil de activitatea fracțiunii din CMC care, din păcate, mai mult ne-a adus prejudicii de imagine decât capital politic”
21.12.2022
11:09
4599
Cine va fi „LOCOMOTIVA” Platformei „DA” la alegerile LOCALE de anul viitor, după ce Năstase a fost dat afară din partidul pe care l-a fondat: „Nu-i poți aduce reproșuri de lipsă de integritate. Doar așa putem să-l învingem pe Ion Ceban”
21.12.2022
10:19
7010
VIDEO // Năstase a fost dat afară din Platforma „DA” și acuzat de RUINAREA formațiunii. Plîngău le solicită PROCURORILOR să pornească un dosar penal cu privire la pretinsele acte de CORUPȚIE care li se impută foștilor colegi din CMC
19.07.2022
19:20
4784
VIDEO // Andrei Năstase, pe aceeași lungime de undă cu Dodon, Chicu sau Platon: Atac fără precedent la adresa Maiei Sandu, ACUZÂND guvernarea că ar fi ÎNSCENAT alarmele cu BOMBĂ: „Ei sunt o greșeală ISTORICĂ”
18.02.2022
12:59
10484
„O parte din consilierii municipali de la PSRM și Platforma „DA” adună bani pentru a plăti biletul de aderare la MAN-ul lui Ceban”. PAS reacționează dur la acuzațiile lui Năstase și enumeră voturile COMUNE ale PPDA-PSRM
18.02.2022
11:25
8778
Năstase ATACĂ foștii parteneri din PAS și JUSTIFICĂ votul comun cu PSRM, prin care un teren de 1,3 ha a fost cedat doar pentru suma de 130 de mii de euro: „Nu avem de ce să ne cerem scuze. PAS obstrucționează dezvoltarea Chișinăului”
18.02.2022
12:05
3615
Năstase și consilierii municipali de la Platformei „DA” nu au de gând să DEMISIONEZE, așa cum a solicitat liderul interimar Dinu Plîngău. „Este NEEXPERIMENTAT și s-a grăbit”
11.01.2022
17:58
5403
Năstase, DEZLĂNȚUIT la adresa ministrului Spînu și guvernării PAS. „Așa ceva... nu credeam să văd la foștii noștri parteneri! Domnul ministru ar face bine să nu ne mai insulte...”
21.12.2021
10:42
7012
Năstase, noi ÎNVINUIRI la adresa PAS și a Maiei Sandu. A reluat retorica lui Dodon și sugerează că ar putea scoate în stradă și 100 000 de oameni: „A început SFÂRȘITUL? Sau deja s-a sfârșit ÎNCEPUTUL vremurilor bune propovăduite de guvernare?”
21.12.2021
09:45
5900
Alianța dintre Platforma „DA” și socialiști, în CMC, tot mai CONSOLIDATĂ. Cele două fracțiuni vor VOTA astăzi bugetul capitalei în lectura a doua
31.03.2026
02:11
295
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
30.03.2026
22:06
480
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
374
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
472
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
448
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
488
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
463
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
518
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
484
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
504
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
547
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
503
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
512
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
481
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
473
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
495
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
862
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
538
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
556
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
898
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
739
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
817
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
687
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1518
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
824
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














