Actriță în filme italiene
3795
Carieră // După două titluri de „Miss” obținute în Italia, s-a filmat în câteva pelicule și vrea să revină acasă pentru a organiza un festival de film
Doina Calcea
Moldoveanca Lia Popescu a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la Universitatea de Stat din Chișinău. În vara anului 2011, a participat la unul dintre cele mai importante concursuri de frumusețe din Italia și, prin simplitate și naturalețe, a reușit să cucerească publicul și juriul, ajungând prima. Titlul de „Miss Muretto 2011” a dat startul carierei sale în modelling. Modellingul este și va rămâne pentru protagonista noastră una dintre marile ei pasiuni. Moldoveanca a mers mai departe și a cucerit și titlul de „Miss Giro D’Italia 2012”, iar în 2014 a devenit actriță în câteva filme și videoclipuri italiene. De curând, este și manager la Festivalul de Film din Monaco.
Două titluri de „Miss” în Italia
De fapt, Lia s-a „îndrăgostit” de la vârsta de 16 ani de lumea modei, dar a ținut să facă neapărat și o facultate. Despre anii studenției, fata spune că au fost extraordinari, plini de amintiri deosebite și experiențe unice. „Studiile sunt baza personalității mele și mereu vor rămâne prioritare. Cunoștințele sunt înzestrări unice care nu ne vor părăsi niciodată. Modellingul este și va rămâne pentru mine una din marile pasiuni. Dar cred că societatea viitorului se bazează pe inteligență și personalitate”, spune tânăra.
La concursul din vara anului 2011 s-au înscris peste 800 de fete, dintre care doar 20 au mers în finală. Printre ele și Lia. Startul în modelling a fost dat anume aici. În 2012, când a devenit „Miss Giro D’Italia și MotoGp”, a reușit să cunoască personalități ca Valentino Rossi, Andrea Dovizioso, Jorge Lorenzo, Pedrosa, Simoncelli care au marcat-o.
Model, fără cure de slăbit
Nu ține cure de slăbit și nu a făcut acest lucru niciodată. Pur și simplu, duce un mod de viață sănătos, se alimentează corect, face sport și are un metabolism foarte bun, spune ea.
Un model, în viziunea ei, trebuie să înțeleagă bine conceptul că „a fi frumoasă nu este lucrul cel mai important”. Pe modele le diferențiază, în opinia Liei, personalitatea lor, acel complex de abilități care țin de educație, inteligență, atitudinea și motivația de a reuși. „Nu cred că parametrii 90-60-90 arată atitudinea. Dacă ești responsabilă, nu ai cum să dai greș. Un model este acela care-și ia cu sine inteligența, verticalitatea, optimismul și încrederea în sine. Cel mai important, oricât de mare ar fi tentația, e să nu facă niciodată compromisuri”, crede Lia.
Motivația Liei
Muncește mult și se visa pe coperta unei reviste celebre de modă precum „Elle”, iar în 2014 i-a reușit acest lucru. Speră să revină acasă și să debuteze în televiziune.
Titlurile de „Miss” în Italia au propulsat-o în lumea filmului, fiind protagonista a două pelicule. „Nimic nu este întâmplător, totul provine de la motivație”, afirmă modelul nostru.
Acum, Lia Popescu este manager la Festivalul de Film din Monaco. Cu banii colectați la ultimul festival, urmează a fi construită o casă pentru copiii din Filipine. Totodată, Lia a prezentat Monaco Charity Film Festival 2014. „Abia acum am finalizat festivalul, iar după trei zile de difuzare a filmelor, am reușit să premiem cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bună actriță și cel mai bun director”, enumeră Lia.
Dorul de R. Moldova
Deși este prinsă în activități și muncește pentru a se afirma peste hotare, Lia zice că duce dorul țării din care a pornit în lume. „Iubirea mea pentru R. Moldova a luat o amploare în călătoriile peste hotare, acolo am realizat că îi duc dorul. Visul meu este să revin acasă și să organizez un festival similar celui în care am fost implicată”, își dezvăluie planurile Lia Popescu.
05.11.2018
12:00
16225
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4629
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
3043
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3206
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5158
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4404
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6431
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6317
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17205
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17905
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8195
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8361
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
10.06.2026
21:05
468
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
464
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
438
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
479
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
534
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
551
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
608
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
504
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
757
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
644
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
667
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
601
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
694
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
936
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
855
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
884
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
960
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
872
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1063
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1198
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1063
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1281
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
1020
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1172
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1322
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
Pregătiri în regim de URGENȚĂ pentru alegerea unui nou Mitropolit al Basarabiei
Lucrările la noul centru TBC de la „Marius Nasta” repornesc după deblocarea finanțării de 1,2 miliarde lei
Guvernul pune la punct reguli noi pentru platformele digitale de taxi în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.38
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














