Stiri

Noile reguli pentru concursurile de directori în școli au intrat în vigoare

Actualitate 10.11.2026 14:15 Vizualizări79
Noile reguli pentru concursurile de directori în școli au intrat în vigoare

Ministerul Educației și Cercetării anunță intrarea în vigoare a modificărilor la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general. Schimbările se aplică după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Noile prevederi se referă la nivelul de studii necesar pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli și grădinițe, componența comisiilor de concurs, evaluarea candidaților și participarea părinților la concursuri în calitate de observatori.

Potrivit documentului, studiile de master nu mai sunt obligatorii pentru candidații la conducerea mai multor tipuri de instituții de învățământ. Ministerul menționează că această cerință limita numărul candidaților eligibili, în special în instituțiile mici și în mediul rural. În consecință, unele concursuri erau prelungite sau repetate, iar instituțiile rămâneau perioade îndelungate cu directori interimari.

Persoanele cu studii superioare de licență sau echivalente pot candida la funcțiile de director și director adjunct în școlile primare cu până la 400 de elevi. Aceeași cerință se aplică în instituțiile de educație timpurie, complexele școală primară–grădiniță și gimnaziu-grădiniță, precum și în instituțiile de învățământ special și extrașcolar.

Masterul rămâne obligatoriu pentru directorii școlilor primare din categoriile corespunzătoare unui efectiv de peste 400 de elevi, precum și pentru directorii liceelor și ai complexelor liceu-grădiniță. În schimb, directorii adjuncți ai școlilor primare pot avea studii de licență, indiferent de mărimea instituției.

Pentru funcțiile de director în gimnazii, cerințele privind studiile diferă în funcție de categoria instituției. Candidații la funcțiile de director adjunct trebuie să aibă studii de licență.

Candidații la funcția de director adjunct într-un liceu sau într-un complex liceu-grădiniță trebuie să dețină studii de master ori studii de licență și să aibă cel puțin cinci ani de experiență managerială în instituții de învățământ.

Regulamentul stabilește și modul de calcul al experienței profesionale de minimum trei ani necesare pentru participarea la concurs. Se iau în considerare anii lucrați efectiv într-o funcție de conducere sau în activitatea didactică.

Comisiile de selectare a directorilor vor avea cinci membri, față de șapte sau opt până acum. Reprezentanții părinților vor putea participa la concursuri în calitate de observatori. Membrii comisiilor nu pot lua parte la probe dacă nu au urmat instruirea privind aplicarea regulamentului de concurs.

Dacă doi sau mai mulți candidați obțin același punctaj final, prioritate va avea cel cu gradul managerial mai înalt. Următoarele criterii, în ordine, sunt gradul didactic, experiența managerială în învățământ și experiența profesională în instituții de același tip cu cea pentru care se organizează concursul.

În cazul prelungirii termenului de depunere a dosarelor, candidații trebuie să beneficieze de cel puțin 15 zile suplimentare față de data-limită inițială.

Concursurile începute înainte de intrarea în vigoare a ordinului vor continua potrivit regulilor valabile la momentul inițierii lor și cu comisiile deja constituite.

Documentul poate fi consultat pe legis.md, iar textul integrat al regulamentului este disponibil la acest link.

Top stiri
Horoscopul zilei 10.11.2026 10.11.2026 11:59 416 Horoscopul zilei 10.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.94 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39 Curs BNM din 10.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri