Mihai Ghimpu: „ALIANȚA noastră cu comuniștii… POATE FI, în cazul în care…”
2986
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, e de părere că cei din Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au luat o decizie „nereușită”, atunci când au decis să rămână în opoziție, dar speră că liberal-democrații „vor reveni acasă”, alături de democrați și liberali. Chiar dacă îi vrea „acasă” și la o discuție la un pahar cu vin, Ghimpu i-a acuzat pe cei din PLDM de furtul miliardului și de criza economico-financiară cu care se confruntă R. Moldova. Ghimpu s-a referit și la o posibilă alianță alături de PD și PCRM.
„Decizia PLDM este una nereușită. E clar că, indiferent de certurile, problemele care apar între cele trei partide, este singura soluție pentru a continua reformele, a avea sprijinul extern. Regretabil. Dar responsabilitate față de cei care te-au votat trebuie să fie mai mare decât supărarea pe cei care te-au supărat”, a spus liberalul.
Mihai Ghimpu a făcut o pauză atunci când a fost întrebat de o alință formată între PD, PCRM și PL. „Ce ține de alianța noastră cu comuniștii… poate fi, în cazul în care votăm actul Unirii. În rest, nu. PL nu va vota un Guvern împreună cu comuniștii. Exclus. Nici coaliție largă nu dorim. Eu nu înțeleg atitudinea celor din PLDM. Noi am trecut în 2013 de supărarea provocată de trădări. Recunosc că au dreptul să fie supărați, dar ne-am asumat să lucrăm pentru oameni”, a precizat Ghimpu.
În același context, Mihai Ghimpu susține că, dacă nu se ajunge la o înțelegere cu PLDM, atunci deputații liberal-democrați trebuie să decidă ce fac mai departe: „E vorba de tranșa de 60 de milioane de euro care trebuie să vină din România, dar fără Guvern nu va veni nimic. Dacă nu se ajunge la o înțelegere la nivel de partide, atunci deputații trebuie să decidă. Ei au fost delegați de oameni în Parlament. E nevoie să avem un schimb de opinii cu PD, deoarece ei au votat pentru demiterea Guvernului Streleț. Trebuie să găsim soluții. Nu mă interesează ce discută democrații cu comuniștii. Poate atunci când ne vom întâlni ne vor spune. Cert este că PL nu va merge într-o alianță cu PD și PCRM”.
Chiar dacă îi vrea înapoi pe liberal-democrați la masa negocierilor, Mihai Ghimpu a acuzat PLDM de furtul miliardului și de criza economică cu care se confruntă R. Moldova. „Trebuie să ne liniștim și să bem un pahar de apă, se poate și un pahar cu vin. Trebuie să vină acasă. Criza prin care trece R. Moldova e din vina PLDM, deoarece tot timpul au zdruncinat alianțele cu acuze că sunt în buzunarul lui Plahotniuc. De parcă aș încăpea în buzunarul lui. Acum au furat miliardul și îl întrebați pe Ghimpu cum rezolvăm problema. Cum să rezolv, dacă nu am furat miliardul. Să aducă miliardul înapoi și mai putem sta șase luni fără Guvern”, a conchis liderul PL.
Amintim că membrii Consiliului Politic Național al Partidului Liberal Democrat din Moldova au decis ieri-seară să nu participe la negocierile cu Partidul Democrat (PD) în vederea formării unei noi coaliții de guvernare, deoarece democrații „au acaparat toate instituțiile statului și trebuie să-și asume guvernarea”.
17.04.2020
10:35
18942
Vești PROASTE pentru Igor Dodon. Plahotniuc NU uită „TRĂDAREA” și îi va aplica o LOVITURĂ FATALĂ șefului statului. „El așteaptă momentul potrivit pentru a folosi tot ce are împotriva lui Dodon”
05.04.2019
15:14
4831
Ghimpu, declarație SURPRINZĂTOARE: „Nimeni n-a înțeles de ce anume la 24 februarie au fost numite alegerile parlamentare...”
29.03.2019
12:18
7118
Ghimpu îi SFĂTUIEȘTE pe reprezentanții Blocului „ACUM” să meargă să discute cu Plahotniuc. „Dacă se tem, atunci să nu se bage în politică. În caz de anticipate, PD ar putea să câștige, iar „ACUM” și PSRM - să piardă”
11.03.2019
12:19
4517
Ghimpu: „Multă lume se întreabă dacă e corectă sau nu decizia „ACUM” de a NU participa la actul guvernării. Face să riscăm cu Acordul R. Moldova - UE?”
15.02.2019
13:00
3108
Liderul PPDA le răspunde lui Ghimpu și Chirtoacă: „Au participat conștient la uzurparea puterii în stat. Îi voi acționa în JUDECATĂ”
09.01.2019
09:40
4895
Ghimpu, acuzații la adresa lui Octavian Țâcu: Ar fi în solda lui Țopa și s-ar vrea „din nou MINISTRU”. „Pentru a ajunge din nou ministru, se vede că ești gata să-i omori nu doar pe unii din ACUM… Ministru nu o să mai fii niciodată”
25.12.2018
14:13
3264
PL este măcinat de DISENSIUNI serioase. Ghimpu și Chirtoacă nu-și mai VORBESC de o lună. Motivul DISCORDIEI este… Blocul „ACUM”
25.12.2018
09:25
2889
Ghimpu REVINE în prim-plan, după ce PL a fost MARGINALIZAT în cadrul Blocului „ACUM”: „Nu au cum aduna toate voturile, pentru că și ei sunt copiii oligarhilor”
21.12.2018
11:37
3198
Ghimpu NU și-ar fi dorit să CANDIDEZE la alegerile PREZIDENȚIALE din 2016? „Cel care l-a CONVINS să participe urmărea preluarea PL”
12.12.2018
15:19
3353
Nicolae Negru: „Nu cred că e în interesul PL să participe la alegeri în componența Blocului „ACUM”, ca anonim”
11.12.2018
11:19
2673
Mihai Ghimpu nu-l IARTĂ pe Valeriu Munteanu: „Valeriu, totuși ești un mincinos”
20.03.2026
23:29
314
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
353
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
409
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
394
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
442
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
404
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
399
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
387
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
516
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
512
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
430
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
527
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
596
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
611
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
638
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
607
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
652
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
775
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
788
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
759
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
780
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
826
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
734
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
849
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
749
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














