Metode PRACTICE care te ajută să circuli cu un consum mic de COMBUSTIBIL
1969
Metode practice care te pot ajuta să circuli cu un consum mai mic de combustibil. Experienţă la volan te învaţă că lucrurile nu stau chiar aşa cum ţi-ai dori atunci când vine vorba de consumul de combustibil. Manevrele executate greşit, stilul de condus, defecţiunile pieselor sau alte probleme pot contribui la un consum crescut de combustibil. Însă, poate fi redus consumul de combustibil? Se pare că DA. Specialiştii Autokappa susţin că există câteva metode practice care te pot ajută să circuli cu un consum mai mic de combustibil, informează promotor.ro.
1. Revizia filtrelor şi a consumabilelor
Un automobil care nu are uleiul sau filtrele schimbate la timp va avea un raport de combustie cu un randament mai mic. Puţini dintre şoferi cunosc faptul că, pentru a produce aceeaşi forţă că un motor cu o întreţinere corectă, creşte automat consumul de combustibil al maşinii. De exemplu, un filtru de aer plin de praf (colmatat) poate creşte consumul cu până la 12%.
Ce rol au aceste piese şi de ce trebuie schimbate?
Uleiul de motor influenţează în mare parte performanţă motorului, consumul de combustibil şi emisiile de noxe. De aceea, perioada optimă pentru schimbarea uleiului este la fiecare 15.000 de km (în funcţie de tipul motorizării) sau la 12 luni. În ceea ce priveşte filtrele, importantă şi rolul lor sunt destul de des subestimate, şoferii schimbându-le mai rar decât trebuie. Specialiştii Autokappa recomandă, pentru o funcţionare eficientă şi corectă, că orice componentă a maşinii să fie schimbată conform specificaţiilor date de producător.
2. Monitorizarea presiunii anvelopelor
Presiunea din pneuri este importantă. Verifică dacă este potrivită pentru temperaturile exterioare şi dacă anvelopele sunt umflate la presiunea corespunzătoare din cartea tehnică. O presiune scăzută a pneurilor va conduce la o rezistenţă mai mare la înaintare şi automat la un consum mai mare de combustibil cu 3-4%.
Ştiai că o presiune corespunzătoare în pneuri asigură o frânare optimă? Dincolo de consum este vorba şi de siguranţă ta şi a celorlalţi pasageri.
3. Utilizarea climatizarii/aerului condiţionat eficient
Pentru un sporit şi pentru a putea porni la drum în siguranţă şi comod, majoritatea conducătorilor auto utilizează climatizarea/aerul condiţionat. Acest confort se traduce într-un consum de 1 litru/100 km. Mulţi şoferi nu ştiu că există maşini care au climatronic ce nu se poate opri şi merge mereu. Modele mai noi de maşini însă, oferă posibilitatea când nu se mai doreşte aer rece, să fie apăsat butonul ECON. Cu acest buton activat compresorul nu mai este angrenat, deci motorul are sarcina mai mică şi automat un consum mai redus. Alte metode de reduce a consumului implică utilizarea parasolarului iarnă pentru a dirija fluxul de aer cald spre parbriz şi a accelera dezgheţarea. Vara, se recomandă să deschizi geamurile şi să aştepţi evacuarea aerului fierbinte şi apoi, să foloseşti sistemul A/C pe modul automat. De asemenea, este indicat să foloseşti un parasolar sau jaluzelele din dotarea autovehiculului pentru a reduce cât se poate expunerea la soare a habitaclului.
4. Evita să circuli cu viteză şi să franezi brusc
Îţi place să conduci cu viteză? Ar trebui să te mai gândeşti la acest aspect! Deplasarea cu viteze prea mari (sau prea mici) influenţează negativ consumul. Motorul trebuie să fie utilizat la limita minimă a regimului optim de turaţie pentru a obţine un raport consum-cost bun, ceea ce implică schimbarea rapidă a treptelor de viteză.
La deplasarea pe autostrada cu viteză maximă de 130 km/ora consumul poate creşte cu 30-40% faţă de valoarea nominală. Tips: utilizează sistemul de control al vitezei de croazieră pe autostrada pentru a diminua consumul.
La deplasarea în localităţi, cu viteze sub 50 km/ora cu opriri şi staţionări dese cu motorul pornit în ambuteiaje, consumul poate creşte cu 40-50%. Specialiştii susţîn că o viteză moderată şi constanţa, de 50 km/ora, ajută la scăderea nivelului de combustibil.
5. Folosirea franei de motor
Tot pentru scăderea consumului de combustibil, specialiştii sunt de părere că utilizarea frânei de motor contribuie la acest aspect. Ce înseamnă frână de motor? Înseamnă că maşină îşi reduce viteză de deplasare cu ajutorul motorului, nu prin intermediul sistemului de frânare mecanic.
Maşinile care au motoare cu injecţie au consum zero în frână de motor, iar dacă turaţiile la care se aplică procedeul nu sunt prea ridicate, motorul nu are de suferit pe termen lung. Pentru a folosi frână de motor se recomandă să păstrezi distanţă faţă de celelalte maşini atunci când te afli în trafic.
18.03.2026
12:28
237
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
201
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
236
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
266
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
311
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
267
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
344
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
09:26
370
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
389
Horoscopul zilei 18.03.2026
491
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
575
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
605
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
18.03.2026
12:28
88
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
80
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
142
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
241
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
281
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
244
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
323
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
303
ULTIMA ORĂ // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
351
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
376
Horoscopul zilei 18.03.2026
476
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
563
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
596
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
592
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
703
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
548
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
654
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
616
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
586
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
788
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
630
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
602
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
731
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
594
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
902
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














