Stiri

Mesaj pentru români: Rusia este un stat ÎNSPĂIMÂNTAT!

Politică 05.10.2014 08:35 Vizualizări2498
Mesaj pentru români: Rusia este un stat ÎNSPĂIMÂNTAT! gandul.info

Văzută din România, Rusia pare mai puternică decât este ea în realitate, susţine, într-un interviu pentru Digi24, fondatorul Stratfor, George Friedman. Aflat într-o nouă vizită la Bucureşti, Friedman a comentat că, în regiunea noastră, „există senzaţia că ruşii au trei metri înălţime şi că pot face orice”. În ciuda acestei impresii, spune expertul, istoria ultimelor decenii a demonstrat că serviciile secrete ruse au înregistrat eşec după eşec. Cu toate că ne sfătuieşte să nu îi mai supraestimăm pe ruşi, Friedman ne avertizează să nu cădem nici în cealaltă extremă, aceea a subestimării lor.

Evoluţia evenimentelor din Ucraina din ultimul an reprezintă încă un „eşec masiv” al serviciilor secrete ruseşti, un eşec care se înscrie într-o linie de nereuşite de-a lungul ultimelor decenii şi care demonstrează că Rusia nu este atât de puternică precum o văd vecinii ei, explică, într-un interviu pentru
Digi24, George Friedman, fondatorul Stratfor.

„În mod tradiţional, ruşii au acţionat prin acţiuni subversive. (...) Eu mă uit la Ucraina şi văd un eşec masiv al serviciilor secrete ale Rusiei. Au calculat greşit ceea ce urma să se întâmple, ce urma să se întâmple rău la Kiev. Nu au fost în stare să ia măsuri”, a declarat Friedman, care a vorbit despre subestimarea puterii ruseşti. „În această regiune există senzaţia că ruşii au trei metri înălţime şi că pot face orice, dar de fapt, istoria arată că în ultimii 30-40 de ani, serviciile secrete ruse au înregistrat eşec după eşec. Sigur, ruşii încearcă să corupă şi în unele cazuri vor avea succes. Dar, oportunităţile care vin din Statele Unite, în mod special, prin investiţii cinstite, sunt mult mai bune decât ceea ce au ruşii de oferit pe sub mână”.

În acest context, Friedman s-a declarat „foarte fericit că există o competiţie între acţiunile subversive ale Rusiei şi investiţiile americane”.

„Cred că ruşii sunt mai slabi decât cred românii”, a mai adăugat fondatorul Stratfor. Sfatul lui pentru români este să nu cadă nici în cealaltă extremă şi să îi subestimeze pe ruşi: „Aş spune să ţinem Rusia sub observaţie, să înţelegem că pe măsură ce devin mai slabi, devin şi mai periculoşi, pentru că trebuie să facă ceva. Nu-i nesocotiţi, trataţi-i cu respect, dar nu-i supraestimaţi”.

George Friedman vede în Rusia un „stat înspăimântat”: „Singurul lucru pe care Federaţia Rusă îl are de oferit lumii este energia. În timp ce pe termen scurt este un lucru puternic, ei au nevoie de energie, petrol la preţul de 70-80 de dolari pe baril. Ei nu sunt Arabia Saudită, nu controlează preţul petrolului. Aşadar, Rusia este un stat înspăimântat. Are energie pe termen scurt, are bani şi influenţă. Dar, să ne amintim că Rusia a avut toate acestea şi înainte de 1992”.

Cu toate că ameninţă cu puterea sa nucleară, Rusia urmăreşte doar să amintească lumii că încă este o putere nucleară, dar George Friedman susţine că nu se va folosi de această putere. Faptul că vorbeşte atât de mult despre asta, mai spune expertul, este încă o dovadă a slăbiciunii Rusiei în alte domenii: „Statele Unite vorbesc foarte rar despre capacitatea lor nucleară, au alte probleme. Pentru mine, faptul că ei vorbesc despre capacitatea lor nucleară le indică gradul de îngrijorare, faptul că ar trebuie să apeleze la gestul extrem, în speranţa că vor bloca alte ţări”.

Despre România, Friedman spune că istoria ei este „o istorie a duşmanilor”: „Ar trebui să evaluaţi toate relaţiile bazându-vă pe interesul naţional, să încercaţi să le daţi forma pe care o doriţi, să faceţi ceva care vă aduce mai multe satisfacţii. Nicio relaţie nu poate fi perfectă, dar desigur că România are rivali, oameni care i-ar putea deveni duşmani, oameni care vor să-i fie prieteni. Trăiţi într-un loc complicat şi viaţa voastră este complicată”.

Sursa: gandul.info

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri