Marinuță a plecat din PLR! Le mulțumește oponenților politici
2669
Fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță, a parăsit Partidul Liberal Reformator din „diverse motive, inclusiv doctrinare”. Cererea a fost depusă ieri-seară, la ora 17.00, anunță Marinuță pe profilul său de Facebook, adăugând că nu intenționează să adere la o altă formațiune politică.
„Rămân în continuare un înflăcărat adept al dezvoltării democratice a societății noastre, al proceselor de integrare în spațiul politic, economic, cultural, dar și de securitate euroatlantică și al luptei continue pentru identitatea noastră românească”, spune Marinuță.
Ex-ministrul recunoaște că a avut parte și de insuccese în cariera sa, dar le mulțumește colegilor de partid cu care a realizat și lucruri frumoase. Le este recunoscător și oponenților politici, pentru că „au fost cu ochiul vigilent asupra activității mele, fapt ce mereu m-a mobilizat și mai mult”, precizează Marinuță.
Fostul ministru al Apărării le-a urat succese în campania electorală forțelor politice de dreapta, idealurile cărora le promovează. „Punct și de la început”, și-a încheiat mesajul Marinuță.
Amintim că Vitalie Marinuță s-a alăturat celor șapte deputați care au parasit Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu și au format ulterior Partidul Liberal Reformator. Neînțelegirile în cadrul formațiunii au apărut atunci când Marinuță și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării „fără o coordonare cu conducerea partidului”.
În luna iulie, Marinuță a adus acuzații grave conducerii PLR, afirmând că vând funcțiile pe bani grei. Gestul său a fost calificat de PLR drept „o încălcare disciplinară gravă” prin care au fost aduse prejudicii imaginii partidului și a fost decisă „întreruperea de facto a relației lui Vitalie Marinuță cu partidul care l-a susținut și promovat”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















