Marian Lupu exclude posibilitatea unei COALIȚII pe care experții o numesc „PERICULOASĂ”
1214
După ce mai mulți analiști politici au lansat ipoteze potrivit cărora Partidul Democrat ar putea să facă o coaliție cu Partidul Comuniștilor după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, liderul formațiunii Marian Lupu clarifică situația și dă asigurări că o asemenea unificare de forțe este imposibilă.
Democratul precizează că partidul său se va alia după alegeri doar cu formațiuni proeuropene. „PD este un susținător ferm al vectorului european și așa va rămâne și după alegerile din 30 noiembrie. Voi repeta încă o dată ce am spus de multe ori ca să fie clar: Partidul Demcorat va fi la guvernare și va fi determinant în viitoarea coaliție… Vom asigura după alegeri parcursul european al țării și vom face coaliție cu partide proeuropene, nu cu PCRM”, a declarat Marian Lupu în cadrul unei întruniri electorale organizate la Bălți.
Anterior, analistul occidental Vladimir Socor a declarat la Chișinău că o eventuală coaliție între Partidul Democrat, Partidul Comuniștilor și Partidul „Patria” ar fi „periculoasă” pentru R. Moldova, dar a precizat că este puțin probabilă o asemenea asociere, deoarece „nu există aritmetică pentru a obține majoritatea în viitorul Parlament”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















