Maria Sharapova a decis să-şi povestească drama în cel mai prestigios ziar german
3054
Sursa: digisport.ro Intervievată de celebrul ziar german Bild, Maria Sharapova (30 de ani) a vorbit despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat în 2017, înainte de a reveni în circuit după suspendarea de 15 luni primită pentru dopaj. Rusoaica afirmă că a reuşit să fie puternică, în ciuda încercărilor prin care a trecut.
„M-am simţit rău, m-am simţit singură. Uneori scriam în jurnalul meu. Dar, în timpul suspendării, mi-era greu şi să scriu. Multe persoane din jurul meu mi-au spus că în perioada suspendării m-am maturizat ca şi om”, a afirmat Sharapova.
Rusoaica a vorbit şi despre primul ei meci, după expirarea suspendării, în aprilie, la Stuttgart: „Deja jucasem acel meci în mintea mea. În noaptea dinaintea partidei am dormit mai bine ca niciodată. Îmi imaginam orice scenariu, eram pregătită. Dar a fost un şoc să fiu din nou în competiţie”, a mai spus sportiva.
Întrebată dacă se vede pe teren şi la 36 de ani, vârstă pe care o are acum Serena Williams, Sharapova a răspuns: „În acest moment, nu-mi pot imagina asta”.
Sursa: digisport.ro
16.11.2018
09:04
27.09.2018
19:04
17.09.2018
19:02
17.09.2018
17:02
06.08.2018
18:03
24.07.2018
17:04
14.07.2018
15:30
31.05.2018
15:00
25.05.2018
14:15
17.05.2018
20:05
13.05.2018
20:02
17.04.2018
18:01
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















