Mai mulți deputați consideră că actele în cazul profesorilor turci expulzați din R. Moldova ar fi fost FALSIFICATE
1681
În cazul celor șapte profesori și manageri de etnie turcă de la rețeaua de licee „Orizont” ar fi fost falsificate documentele privind regimul de ședere a străinilor pe teritoriul R. Moldova.
De această părere este deputatul liberal-democrat, Iurie Țap, care a solicitat astăzi, la ședința Parlamentului, audierea ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, la acest subiect.
Țap a amintit că Biroul Migrație și Azil (BMA) a trimis scrisorile prin care cetățenii turci erau declarați indezirabili pe teritoriul R. Moldova abia pe 10 septembrie curent, iar poșta le-a recepționat pe 11 septembrie. Asta în timp ce profesorii fuseseră scoși din R. Moldova în dimineața zilei de 6 septembrie.
„Credibilitatea guvernării este la pământ și fie trebuie să obținem clarficările necesare, fie trebuie trași la răspundere cei care au încălcat legea”, a declarat liberal-democratul Iurie Țap.
Comunista Inna Șupac a declarat că susține propunerea, mai ales că șefa BMA, Olga Poalelungi, a declarat în presă că instituția pe care o conduce nu a fost implicată în cazul expulzării profesorilor și nici nu a participat la operațiunea serviciilor speciale, ceea ce ar indica asupra posibilității de falsificare a documentelor.
Liberalul Mihai Ghimpu a amintit că încă la ședința de săptămâna trecută a Parlamentului a solicitat înființarea unei comisii parlamentare care să clarifice dacă au fost respectate drepturile omului atunci când au fost expulzați profesorii turci.
Propunerea a acumulat doar 41 de voturi și ministrul Jizdan nu va fi audiat în Parlament la acest subiect.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















