„MĂ RETRAG din funcţie!” Anunţul momentului în România!
3230
După ce şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PNL şi din cea de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu a afirmat într-o declaraţie pentru Gândul că i-a anunţat deja pe Victor Ponta şi Alina Gorghiu că va renunţa şi la funcţia de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei. Liberalul susţine că a luat această decizie după ce şi-a dat seama că viziunile sale despre anumite capitole ale Constituţiei nu mai este împărtăşită de majoritatea care a existat în perioada 2012 - 2013.
„Eu am făcut cunoscut şi Alinei Gorghiu, co-preşedintele PNL, de asemenea şi domnului Ponta şi domnului Chelaru care m-au întrebat în legătură cu acest lucru că nu consider potrivit să mai continui activitatea în Comisia de revizuire a Constituţiei, în funcţia de preşedinte al acesteia. În primul rând pentru că această funcţie mi-a revenit în condiţiile unei alte majorităţi, majoritatea USL după alegeri, în al doilea rând pentru că aşa cum mi se prezintă în acest moment perspectiva părerilor cred că viziunea mea despre anumite capitole ale Constituţiei nu mai este împărtăşită de către cei care formau la momentul 2012 – 2013 o majoritate”, a afirmat fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu.
Liberalul a ţinut să precizeze că nu a fost vorba de o schimbare din această funcţie, nici din partea PNL, nici din partea PSD, ci că a fost decizia sa de a se retrage din această poziţie.
Antonescu a spus că nu existe motive ca poziţia PNL să se schimbe în privinţa modificării Constituţiei.
„În mod normal nu există motive să se fi schimbat poziţia PNL pentru că este vorba de lucruri pe care le discutăm de mulţi ani, nici cu textul revizuit până la momentul până la care Comisia a funcţionat nu am fost în întregime de acord, cred că erau trebuiau nişte articole mai clare în anumite privinţe. Eu am pornit şi rămân la ideea că este o Constituţie care trebuie revizuită în principal din perspectiva cetăţeanului, nu din perspectiva statului. Am sentimentul că opinia cvasi-generală este acum de întărire a anumitor instituţii ale statului, poate chiar în detrimentul unor drepturi şi garanţii individuale. În aceste condiţii, dacă cele ce s-au decis, discutat până acum vor rămâne în picioare e foarte bine, dacă nu expresia voinţei politice actuale se va impune”, a declarat pentru gândul.info Crin Antonescu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















