Lukașenko, la Chișinău: „Deocamdată, NU avem probleme cu R. Moldova”. Ce invitație i-a făcut lui Timofti
2093
Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, aflat într-o vizită oficială acum în R. Moldova, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele moldovean, Nicolae Timofti, că țara sa „are ce propune” R. Moldova.
După ce reprezentanții R. Moldova și Belarusului au semnat acorduri de colaborare în mai multe domenii, cei doi președinți au declarat că relațiile economice dintre cele două state sunt în ascensiune și, pe lângă sporirea livrării producției agricole, a tehnicii agricole și a troleibuzelor și autobuzelor belaruse, există și alte domenii care ar interesa cele două părți, precum ar fi infrastructura drumurilor, piața medicamentelor etc.
„Credeți-ne că avem ce vă propune”, a declarat Lukașenko, accentuând faptul că R. Moldova și Belarus pot colabora, în pofida faptului că prima a semnat Acord de asociere cu UE, iar a doua este membră a Uniunii Vamale.
Președintele belarus a ținut să spună că R. Moldova ocupă locul cinci în topul schimburilor comerciale pe care țara sa le are cu statele CSI și și-a exprimat speranța că cele două părți „vor spori colaborarea în cadrul CSI”. În context, Alexandru Lukașenko l-a invitat pe Nicolae Timofti la următorul summit al CSI care va avea loc în curând la Minsk.
Referindu-se la embargoul rusesc impus produselor moldoveneşti, Lukaşenko a afirmat că moldovenii „nu trebuie să dramatizeze lucrurile". „Trebuie să depăşiţi frica reorientării şi să căutaţi alte căi de ieşire din situaţie", a dat sfaturi preşedintele belarus.
Nicolae Timofti i-a spus omologului său că Belarus este un partener important pentru R. Moldova și s-a arătat convins că țara noastră va putea colabora cu Belarus, respectând condițiile Acordului de Asociere cu UE.
Președintele moldovean i-a adus și un exemplu lui Lukașenko privind soluțiile pe care le găsesc producătorii moldoveni după embargourile impuse de Federația Rusă. „Unii nu au căutat să se plângă, ci să găsească soluții. Au chemat germanii în livada lor cu prune, s-au convins de calitatea acestora și aceștia au cumpărat toate prunele fără să aibă semnat un contract înainte”, e exemplificat Timofti.
Cei doi șefi de stat și-au mai exprimat speranța că înțelegerile încheiate astăzi în cadrul forumului oamenilor de afaceri moldoveni și belaruși vor da roade în curând.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















