VIDEO // Insituirea CARANTINEI în Soroca NU a dat rezultatele scontate. Comisia pentru Situații Excepționale a impus măsuri mult mai DURE pentru soroceni. Restricții de deplasare și pe timpul ZILEI. Decizile luate de CSE
2368
Instituirea regimului de carantină în orașul Soroca nu a contribuit la stoparea noilor cazuri de infectare cu COVID – 19, iar Comisia pentru Situații Excepționale a impus, începând de astăzi, măsuri mult mai dure în localitate.
„Acum patru zile a fost instituit regimul de carantină în Soroca, însă această măsură nu a produs efectele așteptate. Se întâmplă așa și pentru că cetățenii și agenții economici nu respectă acest regim de carantină. Astfel, CSE a decis astăzi să fie luate măsuri mai stricte, mai dure în privința orașului Soroca. Aceste măsuri se referă circulația cetățenilor pe timp de zi și de noapte”, a menționat premierul Ion Chicu, după ședința CSE.
Astfel, autoritățile interzic aflarea în stradă a persoanelor cu vârsta de peste 63 de ani, fără ca acestea să aibă un motiv argumentat. De asemenea, se interzice deplasarea persoanelor în grupuri mai mari de două persoane. Atunci când vor ieși în stradă sau se vor afla în mijloacele de transport, locuitorii din Soroca vor trebuie să poarte mijloace de protecție, inclusiv mănuși și mască. În același timp, în mijloacele de transport nu pot să se afle mai mult de două persoane, inclusiv șoferul.
CSE a mai decis să interzică în Soroca comerțul online al produselor, altele decât cele alimentare, farmaceutice și igienice. „Pentru ca să fie respectate aceste măsuri,vom desfășura suplimentar angajați ai MAI și de la Ministerul Apărării”, a punctat Chicu.
De mâine, 9 aprilie, intră în carantină și localitatea Talmaza, raionul Ștefan Vodă, după ce numărul celor infectați a ajuns la 29 de persoane în localitate.
CSE a mai luat decizia să anuleze cursa charter Varșovia – Chișinău, deoarece nu sunt suficienți doritori să revină acasă din Polonia. Astfel, în locul acestei curse a fost autorizat charterul Moscova – Chișinău. Tot astăzi, a fost reconfirmat charterul București – Chișinău, care va avea la bord o singură persoană.
Membrii CSE au luat decizia să le permită producătorilor locali să-și vândă legumele în locurile autorizate de autoritățile publice locale. Aceștia vor putea vinde produse doar dacă vor prezenta dovezi că sunt producători.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
06.09.2026
23:54
06.09.2026
23:47
06.09.2026
23:41
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova

















