Iurie Leancă: Dacă nu eliminăm corupţia, punem în pericol modernizarea ţării și procesul de integrare europeană
1076
„Oamenii nu vor avea niciodată o viață decentă, o educație sau un sistem de ocrotire a sănătății calitativ, dacă acestea vor fi corupte. Oamenii nu vor avea niciodată venituri după merit și competențe, într-o țară unde există mită, trafic de influență și nepotism despre care, din păcate, noi vorbim deseori”. Declarația îi aparține premierului Iurie Leancă și a fost făcută în cadrul unei conferințe naționale despre progresele și perspectvele de reprimare a corupției.
Potrivit premierului, eliminarea corupţiei nu reprezintă doar un angajament în faţa comunităţii internaţionale şi a partenerilor din UE, ci este, întâi de toate, „singura cale pentru a îmbunătăți viața tuturor oamenilor”.
Iurie Leancă a subliniat că prevenirea şi combaterea corupţiei este menţionată în mod expres în acordurile încheiate cu Uniunea Europeană şi este o condiţie esenţială pentru liberalizarea regimului de vize. Şeful Executivului a reiterat că, pentru o luptă eficientă cu corupţia, este nevoie de un Sistem Naţional de Integritate funcţional.
Șeful Cabinetului de miniștri a menționat că Executivul va insista în continuare ca prevederilor cruciale, care se conţin în Strategia Naţională Anticorupţie și Strategia de reformare a justiţiei, să fie implementate.
Conferinţa Naţională este organizată de Centrul Naţional Anticorupţie (CAN) cu suportul proiectelor UE şi a reunit funcţionari din Guvern, ambasadori, experţi, oameni de afaceri, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi societăţii civile şi este prilejuită de Ziua internaţională de luptă cu corupţia, marcată astăzi, 9 decembrie.
22.07.2022
17:57
15.08.2019
14:35
25.07.2019
15:40
25.07.2019
14:09
19.06.2019
11:19
05.06.2019
21:44
17.05.2019
10:53
29.03.2019
13:40
28.03.2019
10:33
30.01.2019
20:00
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















