Iubitul unei jurnaliste de la Pro TV, ACUZAT de OMOR
4703
radardemedia.ro Cunoscuta jurnalistă de la Pro TV România, Iulia Vântur, este devastată după ce a aflat că actorul indian, Salman Khan, despre care se spune că s-ar fi iubit, a fost condamnat de justiția indiană la 5 ani de închisoare cu executare pentru omor.
Vestea i-a tulburat atât pe membrii familiei starului, cât și pe jurnalista de la ProTV.
„Îmi pare rău, dar nu vreau să comentez chestia asta... Da, am aflat (că Salman Khan a fost condamnat – n.r.), și ştiu că a fost eliberat pe cauțiune pentru două zile... deocamdată”, a declarat Iulia Vântur pentru Ring.
În data de 28 septembrie 2002, actorul indian a produs un accident mortal, după ce a lovit cu maşina cinci persoane fără adăpost, iar una dintre ele şi-a pierdut viaţa.
Victimele dormeau pe un trotuar din suburbia Bandra, Mumbay.
Procesul s-a întins pe durata mai multor ani, iar, în 2013, un judecător a schimbat încadrarea de la omor prin imprudenţă, la omor din culpă, notează Click.
Ieri, Salman Khan a stat opt ore la tribunal, încercând să convingă instanţa că nu este vinovat, dar în final, verdictul e venit cu 5 ani de puşcărie.
Avocaţii au anunţat că vor face recurs. Actorul urmează să fie încarcerat la penitenciarul Arthur Road.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















