Iubiri celebre // Telenovelă prezidențială
3945
sursa: google.ro Contemporanii noștri // Aventurile lui Francois Hollande
În pofida intenției de a separa viața publică de cea privată, viața lui François Hollande este presărată cu povești sentimentale în toate etapele ascensiunii sale.
Este numit „Flanby” (cremă de zahăr ars) sau „Bunicuțul”. În vârstă de 59 de ani, șeful statului apare în ochii opiniei publice drept opusul seducătorului care își sporește numărul cuceririlor.
Ségolène Royal
O cunoaște pe Ségolène Royal în 1979 la ENA (Școala Națională de Administrație), formând un cuplu emblematic pentru viața politică franceză timp de 30 de ani.
Urcă împreună treptele puterii, chiar dacă partenera sa, devenită ministru, acaparează mai mult camerele de luat vederi. Deși au patru copii, nu s-au căsătorit niciodată.
Valérie Trierweiler
Separarea oficială a cuplului are loc în iunie 2007. Potrivit presei, Hollande era deja împreună cu Valérie Trierweiler, jurnalistă la o revistă franceză. Ca o excepție la pudoarea sa obișnuită, Hollande declara în presă că aceasta este „femeia vieții sale”.
În seara victoriei în alegerile prezidențiale din mai 2012, Valérie Trierweiler decide ca pe scenă să se audă melodia lui Edith Piaf „La vie en rose”, aluzie care amestecă viața privată cu politicul.
Comportamentul lui Valérie depășește frontierele Franței. Mesajul de susținere pe o rețea de socializare a unui rival al lui Ségolène Royal la alegerile legislative provoacă un scandal și este interpretat ca o reacție de gelozie față de fosta parteneră a lui Hollande.
Julie Gayet
La începutul lui 2014, investigațiile jurnalistice descoperă că François Hollande ar fi avut o amantă, actrița Julie Gayet. La scurtă vreme după aceste dezvăluiri, Hollande a anunțat oficial că s-a despărțit de Valérie Trierweiler. Scandalul provocat de infidelitatea președintelui capătă proporții.
Cazul „iubirii secrete” dintre Hollande și actrița în vârstă de 41 de ani, dezvăluit de presă, și spitalizarea ulterioară a lui Valérie Trierweiler vin să zdruncine din nou promisiunile șefului statului.
La scurt timp, Julie Gayet a decis să pună capăt relației cu președintele Hollande. Potrivit presei, motivele actriței au vizat „presiunea mediatică” pe care relația cu președintele o are asupra celor doi fii adolescenți ai săi.
Femeile - elementul de risc
Presa franceză a realizat un adevărat dosar al vieții private a președintelui și se întreabă dacă acesta are acum o Primă Doamnă sau o Primă Amantă.
Mass-media observă că întreg parcursul politic al lui François Hollande a fost presărat cu aventuri sentimentale, care i-au marcat cariera politică.
Ségolène Royal, invitată să comenteze ultimul scandal amoros în care a intrat președinte Hollande, s-a eschivat.
Imaginea Franței - afectată
Francezii sunt de părere că viața publică și cea privată nu trebuie confundate. Însă adversarii politici ai lui Hollande sunt de altă părere – aventurile președintelui, cu cea mai mică popularitate din ultimii 50 de ani, ar putea afecta imaginea Franței pe plan extern. Analiștii politici sunt foarte precauți.
Există și jurnaliști convinși că „afacerea” îl va ajuta pe François Hollande în sondaje. Cu atât mai mult cu cât, din fire, francezii nu văd cu ochi răi cuceririle romantice ale conducătorilor lor.
01.02.2019
17:02
31.01.2019
16:19
28.01.2019
20:30
16.01.2019
19:40
31.12.2018
20:02
06.12.2018
19:22
16.11.2018
17:02
12.11.2018
19:02
01.11.2018
17:19
31.10.2018
20:02
27.10.2018
20:04
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor

















