00:54:40 18.05.2026
Stiri

Ipoteză ŞOC: Avionul malaezian ar fi putut fi doborât pentru a evita un nou 11 septembrie

Știri 01.04.2014 12:30 Vizualizări1051
Ipoteză ŞOC: Avionul malaezian ar fi putut fi doborât pentru a evita un nou 11 septembrie  rtv.net

În lumea serviciilor de informaţii prinde tot mai multă forţă ideea că avionul companiei Malaysia Airlines ar fi fost doborât ca urmare a unei acţiuni militare pentru a evita un atac terorist, a dezvăluit o ziaristă spaniolă, informează marţi ziarul ABC, potrivit Agerpres.

Misterul zborului MH 370 al Malaysia Airlines, dispărut la 8 martie pe când zbura de la Kuala Lumpur la Beijing, se menţine, dar potrivit jurnalistei spaniole de investigaţie Pilar Cernuda ipoteza că avionul ar fi fost doborât de armata vreunui stat pentru a evita să fie folosit în comiterea unui atentat terorist capătă forţă în cercurile apărării şi tehnologiei.

Surse apropiate acestui sector şi consultate de Pilar Cernuda asigură că devine tot mai plauzibilă ipoteza că, în loc să se prăbuşească în apele Oceanului Indian, cum susţine versiunea oficială, aparatul Boeing 777 ar fi fost sechestrat de terorişti care urmăreau să-l folosească pentru a lovi o ţintă anume şi nu a rămas altă opţiune decât doborârea lui pentru a se evita o catastrofă similară cu cea din 11 septembrie. Este o teză similară celei care a circulat în timpul atacurilor din 2001 cu privire la aparatul care s-a prăbuşit în Pennsylvania.

O altă sursă a serviciilor de informaţii precizează că această ipoteză este avută deja în vedere, dar avertizează că este improbabil ca vreun departament al apărării implicat într-o operaţiune de asemenea tip să-şi admită vreodată participarea.

Între timp, echipa internaţională continuă fără succes căutările într-o zonă maritimă cu o instabilitate meteorologică ridicată. Australia conduce operaţiunile de „periere” a Oceanului Indian în colaborare cu China, Coreea de Sud, SUA, Japonia, Malaezia şi Noua Zeelandă. Zece avioane şi zece nave au pornit luni în căutarea zborului MH370 într-o zonă de 319.000 kmp, la 1850 km vest de Perth (Australia), unde ultimele analize arată că ar fi căzut Boeingul. Toate obiectele recuperate până acum s-a dovedit că nu au nicio legătură cu aeronava dispărută.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
17.05.2026 08:28 668 Horoscopul zilei 17.05.2026
Top stiri
17.05.2026 08:28 665 Horoscopul zilei 17.05.2026
16.05.2026 08:02 867 Horoscopul zilei 16.05.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.30 1 RON 3.86 1 RUB 0.24 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte