23:28:42 30.06.2025
Stiri

Iohannis îl contrazice pe Băsescu după ce ultimul a criticat Guvernul de la Chișinău

Politică 20.02.2015 10:41 Vizualizări1421
Iohannis îl contrazice pe Băsescu după ce ultimul a criticat Guvernul de la Chișinău

După ce fostul președinte al României Traian Băsescu a criticat Guvernul de la Chișinău, afirmând că noul premier nu va putea impinge R. Moldova spre Uniunea Europeană și a punctat că România trebuia să acționeze altfel, să-și delege reprezentanți care să discute cu cele trei partide proeuropene de la Chișinău, președintele Klaus Iohannis vine cu o replică.

Șeful statului român are o viziune diferită de ce a lui Traian Băsescu, căruia îi dă de înțeles că nu trebuie să le dicteze moldovenilor ce să facă.

„Eu am altă evaluare. Noi am folosit toate instrumentele corecte, democratice pentru a-i încuraja. Este destul de simplu. Trebuie să fim conştienţi de faptul că există două curente politice în România. Unii au impresia că noi trebuie să dictăm moldovenilor ce să facă - şi nu mă număr printre ei - şi alţii sunt de părere că Moldova este un stat suveran care are partide, instituţii şi noi putem să ne exprimăm o opţiune, dar nu cred că putem noi să mergem acolo să le dictăm ce să facă. Această chestiune nu aş agrea-o, ca să fiu foarte clar”, a spus Iohannis într-o emisiune televizată la „Digi 24”.

Iohannis a arătat că este bine că există acum un Guvern la Chişinău, chiar dacă cea mai bună variantă ar fi fost ca partidele europene să formeze acest Guvern. „Nu a fost şi s-a ajuns la această soluţie de compromis. Marţi fac o vizită în Republica Moldova şi îmi voi exprima speranţa că acest prim-ministru tânăr, antreprenor, va duce Moldova mai departe în direcţia Vest”, a afirmat preşedintele român.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte