INTERCEPTĂRI, VIDEO // Noi DETALII despre SCHEMA de corupție cu implicarea unor avocați, polițiști, dar și a unui ex-judecător al CSJ. Cum erau INFLUENȚATE hotărâri judecătorești, contra unor sume de bani: „Să nu retrăiască, că a dat cui trebuie...”
2904
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din municipiul Bălți au pornit nouă cauze penale pentru trafic de influență și corupere activă, în care ar fi implicați avocați, polițiști, dar și un fost judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Oamenii legii au desfășurat 19 percheziții în această dimineață la domiciliile, oficiile și în mijloacele de transport ale persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor.
Potrivit CNA, persoanele vizate s-ar fi folosit de cunoștințele lor care activează în cadrul instanțelor de judecată de diferit nivel ierarhic și ar fi primit bani în proporții deosebit de mari de la persoane cointeresate pentru a influența magistrații Judecătoriei Chișinău și Curții de Apel Chișinău. Cei din urmă trebuiau să emită hotărâri sau decizii favorabile părților interesate.
Până la această oră au fost ridicate mai multe dispozitive electronice cu informații relevante pentru cauzele penale, dar și documente ce se referă la activitatea coruptibilă.
Totodată, CNA a publicat și interceptări cu persoanele care aranjau deciziile judecătorești.
În una dintre convorbiri, o femeie discută cu unul dintre avocații implicați în schema de corupție:
Avocat: Vezi să nu retrăiască (să nu-și facă griji n.r.). A dat cui trebuie. El stătea în drum, nu cunoștea mașina.
Interlocutoare: A, nu, ha-ha-ha... Bun atunci. Nu, că eu îl întreb. Zic: tu îl ții minte pe domnul avocat? Dar el zice: mămică, da parcă îl țin minte și i-am spus că el stă cu luminile aprinse.
Avocat: El m-a văzut o dată sau de două ori.
Interlocutoare: Auzi, dacă ți-a dat banii înseamnă că totuși e normal. Medicii...
Avocat: Spune-i omului să nu retrăiască, că a dat cui trebuie.
Ulterior, unul dintre figuranți îi transmite unei persoane ce are de făcut.
Oleg, acolo e de respins, da? De respins apelul lui..., de respins... și de menținut încheierea lui...
Da, am înțeles.
Amintim că CNA și procurorii din Bălți documentează o schemă de corupție, în care sunt implicați avocați, polițiști și un fost judecător al Curții Supreme de Justiție. Un avocat a fost reținut pentru 72 de ore.
23.12.2025
15:58
2148
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
19.03.2024
14:34
2669
Un administrator autorizat din capitală, cercetat PENAL pentru că ar fi înstrăinat ilegal spații locative în valoare de peste 7,6 milioane de lei. CNA a descins cu percheziții în biroul acestuia
13.05.2022
18:59
3272
DECIS // Pașapoartele BIOMETRICE vor costa cu 200 de lei mai puțin. ASP va economisi circa 350 de MILIOANE de lei, după ce a fost deconspirată SCHEMA care ar fi fost pusă la cale de fosta conduce a instituției
29.12.2021
16:23
21671
Socialiștii s-au SUPĂRAT pe faptul cum a formulat Procuratura comunicatul despre „bănuitul” Dodon: „Procuratura Generală este CAPTURATĂ și a devenit unul dintre instrumentele actualei guvernări”
29.12.2021
11:30
7445
UPDATE // Igor Dodon, în fața PROCURORILOR pentru a fi audiat în dosarul „Enegocom”, schemă prin intermediul căreia bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 124 de milioane de lei: „Sunt bănuit, nu acuzat”
21.12.2021
10:02
5042
Probleme serioase pentru Dodon, care a fost citat de Procuratura Generală. Acesta urmează să fie audiat și recunoscut în calitate de BĂNUIT într-un dosar PENAL. Ce i se incriminează fostului președinte al R. Moldova
13.10.2021
21:27
13177
Fost subaltern al lui Dodon: „Dodon a fost ROBUL lui Plahotniuc și executa întocmai comenzile sale. Prima dată am fost informat în DETALIU despre mai multe chestiuni încă în 2009. El și acum e legat de Plahotniuc”
17.09.2021
19:50
36067
DOC // Dodon riscă să facă PUȘCĂRIE? „Igor Dodon a negociat contractul din 2008 și a plantat PRIMA companie intermediar. Urmare a acestei SCHEME consumatorul a plătit, doar în 2008, cu 12 milioane dolari mai mult”
13.09.2021
14:13
15470
Socialiștii, SUPĂRAȚI pe guvernare și presă, după ce procurorii au anunțat că INVESTIGHEAZĂ „schemă criminală” din 2008, prin intermediul căreia responsabilii de la Ministerul Economiei ar fi contribuit la delapidarea a circa 12 milioane de dolari
13.09.2021
11:50
27194
Procurorii, pe urmele lui Dodon și Greceanîi? Cauză PENALĂ în privința unei SCHEME din 2008 privind importul de energie electrică din Ucraina. O firmă-CĂPUȘĂ a câștigat „din nimic” circa 12 milioane de dolari
17.06.2026
20:40
395
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
439
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
414
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
496
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
547
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
499
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
553
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
613
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
560
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
448
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
555
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
519
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
675
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
563
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
585
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
536
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
730
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
680
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
849
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
922
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
995
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
976
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
900
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1312
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1257
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.42
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














