ÎNCURCĂTURĂ // Cum l-a numit Lukașenko pe Vladimir Putin la o întâlnire. Liderul de la Moscova a râs
3021
bloomberg.com
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko s-a văzut joi, 25 februarie, în mare încurcătură, la întâlnirea avută la Minsk cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, după ce i s-a adresat oaspetelui său cu numele premierului rus Dmitri Medvedev.
„Stimate Dmitri Anatolievici (Medvedev)”', a afirmat Lukaşenko înainte de convorbirile dintre cele două delegaţii, potrivit lenta.ru, citată de radiochisinau.md.
Liderul belarus şi-a dat seama imediat de greşeala făcută, dar încercând s-o repare s-a încurcat şi mai rău. „Stimate Vladimir Vladimirovici (Putin), stimate Dmitri Anatolievici”, a început el din nou.
Văzându-l în această încurcătură, Vladimir Putin a reacţionat cu umor: „E adevărat, banii sunt acolo”, a afirmat Putin zâmbind.
„Nu, nu e asta”, a mai reuşit să spună Lukaşenko.
Înainte de convorbirile lărgite ruso-belaruse, Putin şi Lukaşenko au avut o întâlnire tete-a-tete şi, potrivit unui comunicat al Kremlinului, cei doi preşedinţi au discutat perspectivele de intensificare a relaţiilor dintre Rusia şi Belarus, dar şi probleme actuale din agenda internaţională.
Presa rusă scrie însă că unul din subiectele principale ale discuţiilor Putin-Lukaşenko de la Minsk este instalarea unei baze aeriene ruse pe teritoriul fostei republici sovietice, un subiect de mai mult timp discutat de cele două părţi. În schimbul autorizării acestei baze, Lukaşenko ar urma să ceară Kremlinului un nou credit pentru Belarus.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















