Iliescu EXPLICĂ de ce nu a fost înfăptuită UNIREA României cu R. Moldova în 1991

„Într-un interviu acordat jurnalului dumneavoastră, doamna Monica Macovei, printre altele potenţială candidată la Preşedinţia României, face următoarele afirmaţii, legate de R. Moldova şi despre un presupus refuz al meu, la cererea preşedintelui Mircea Snegur de unificare: „Sunt pentru unirea cu R. Moldova, însă trebuie să o facem atunci când se poate. În '90, se putea. Şi mie îmi spun tot timpul colegii în Parlamentul European de ce nu ne-am unit atunci. A venit Snegur la Bucureşti, el voia unire. Aşteptam să vedem ce spune Iliescu, iar Iliescu a stat patru ore şi a spus nu. Snegur a plecat la Chişinău”, a spus Iliescu pentru Adevărul, referindu-se la acuzațiile lansate de Monica Macovei.

Potrivit fostului șef al statului, afirmaţia este mincinoasă şi iresponsabilă. „Ea dovedeşte o crasă necunoaştere a evenimentelor care au dus la apariţia R. Moldova, ca stat independent şi evoluţiile ulterioare ale relaţiilor dintre România şi R. Moldova. În 1987, pe fondul schimbărilor politice din URSS, în Republica Sovietică Socialistă Moldova (care era mai puţin decât Basarabia istorică) a început un proces de recuperare a identităţii naţionale, în special pe direcţia recunoaşterii limbii române ca limbă naţională şi revenirii la grafia latină. Niciunul dintre promotorii acestui curent nu a pus problema unirii cu România, aflată atunci la apogeul delirului totalitar ceauşist. După Revoluţie lucrurile au evoluat, a avut loc o deschidere către Chişinău. Dar trebuie să ţinem cont de nişte realităţi ale momentului, pe care acum se pare că le-am uitat. Dacă cineva a avut un cuvânt de spus în privinţa viitorului R.S.S.M de la acea dată, acel cineva nu putea fi decât cetăţeanul moldovean. Noi nu puteam decide în locul lui”, a menționat Ion Iliescu.

Sursa citată a mai spus că nu la Bucureşti s-a decis viitorul R. Moldova, şi nici la Moscova. „El a fost decis la Chişinău, de moldoveni. Ei au hotărât că vor să fie independenţi, în statul lor, sub conducerea unor lideri aleşi din rândul lor. Noi nu puteam decât să aprobăm această decizie şi să facem astfel încât independenţa R. Moldova să fie efectivă şi recunoscută în plan internaţional, iar comunitatea internaţională să fie garantul ei. Recunoaşterea R. Moldova a fost un act responsabil din partea României. August 1991 nu avea cum fi momentul unificării României cu R. Moldova. Din foarte multe motive. De natură internă şi externă. Dar mai ales externă. Discuţii pe tema unificării, în cadru restrâns, au existat în ambele ţări, de genul „ce bine ar fi dacă ar fi”. Pe aşa ceva nu se poate construi nimic. Apoi, cum ar fi privit moldovenii din stânga Prutului refuzul României de a le recunoaşte independenţa? Pentru că reunificarea implica refuzul Bucureştiului de a recunoaşte existenţa Moldovei independente. Ar mai fi vrut ei re-unificarea, după un astfel de gest? Sigur, nu! Atât noi, cât şi liderii moldoveni, am pornit atunci de la premiza existenţei celor două state româneşti şi de la exercitarea dreptului la autodeterminare, context în care se putea promova unificarea după modelul celor două state germane. Am evitat orice încercare de a răstălmăci acţiunile noastre, de a fi prezentate ca o expresie a dorinţei de „anexare” a Basarabiei (sau a unei părţi a ei) şi de modificare a graniţelor postbelice, acţiune de ne-acceptat pentru comunitatea europeană, lucru pe care, de altfel, ni l-au şi semnalat liderii ei politici, pe căi oficiale”, precizează Iliescu.

În același context, ex-președintele României punctează că este neconform adevărului să se vorbească despre „oportunitatea” unificării, care ar fi fost ignorată sau torpilată de cineva. „Nu toţi cei din Moldova se consideră români. Şi dintre cei care se consideră români, nu toţi doresc reunificarea. În primăvara anului 1990, premierul Mircea Druc declara despre unire, citez: „în pofida convingerii că „suntem o singură naţiune, dar formăm două state”, totuşi, trebuie mai întâi „să facem câteva sute de întreprinderi mixte şi să punem la cale câteva zeci de mii de căsătorii comune şi apoi să mai vorbim”. În iulie 1990 se publica la Chişinău un sondaj de opinie, relevant pentru starea de spirit a moldovenilor. La întrebarea „Ce atitudine aveţi faţă de afirmaţiile cu privire la unirea RSSM cu România?”, 82,5% au declarat că nu susţin aşa ceva, 7,5% susţin unirea şi 9% au refuzat să răspundă. În continuarea chestionarului, 52% doreau o republică suverană în cadrul federaţiei înnoite a URSS, 42% vroiau o republică moldovenească independentă şi 5% o republică moldovenească în componenţa României. Şi atunci, unde a fost oportunitatea unirii, în 1990?”, se întreabă Ion Iliescu.

Acesta a reamintit şi ceea ce spunea preşedintele Snegur într-un interviu publicat la Chişinău, în aceeaşi perioadă: „Noi n-aveam de gând să ne unim cu România. Lucrul acesta trebuie să-l ştie toţi. Prea multe presupuneri se fac în jurul acestei chestiuni”. „Lucru confirmat apoi de victoria lui Vladimir Voronin, care a făcut campanie tocmai pe ideea anti-unionismului. Dacă ar fi existat cu adevărat oportunitatea unirii, fără îndoială că ambele părţi ar fi profitat de ea. Restul este luptă politică şi istorie făcută cu „dacă””, a conchis Ion Iliescu pentru „Adevărul”.