Igor Dodon, Renato Usatîi și Andrei Năstase riscă să ajungă după gratii
4364
Liderul Partidul Socialiștilor, Igor Dodon, cel al Partidului Nostru, Renato Usatîi, și al Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, riscă să plătească o amendă sau să stea chiar la închisoare pentru marșul de protest pe care l-au organizat ieri, 24 ianuarie curent, în capitală.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), organizatorii manifestației nu ar fi declarat în prealabi că vor mărșălui prin capitală, fapt ce a creat „incomodități participanților la trafic, dar și agenților economici din preajmă”.
„În același timp, un grup de protestatari, în jur de 350 de persoane, au blocat traseul în ambele direcții de deplasare pe strada Calea Ieșilor, spre Strășeni, timp de 35 de minute, circulația rutieră fiind sistată. La fel, au făcut un rug în mijlocul traseului. Astfel, protestatarii au perturbat traficul rutier și graficul transportului public, au creat impedimente agenților economici care își desfășurau activitatea în acea zonă”, se precizează într-un comunicat de presă al IGP.
Cei trei sunt învinuiți de nerespectarea legislației cu privire la organizarea întrunirilor, blocarea intenționată a arterelor de transport prin crearea de obstacole și prin instalarea de posturi sau alte mijloace.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la șase ani de închisoare sau o amendă de până la două mii de lei.
Potrivit IGP, de la începutul protestelor au fost blocate mai multe străzi, acțiunile nefiind coordonate cu primăria și poliția. Este vorba de bd. Cantemir; str. Ismail; bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt; str. Columna; bd. Grigore Vieru; str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni; str. Alexandru Lăpuşneanu; str. 31 August 1989; str. Sfatul Ţării; str. Maria Cibotaru; str. Anatol Corobceanu; str. Alexei Mateevici; şoseaua Hânceşti; str. Lech Kaczynski; str. Pan Halippa; str. Alexandr Puşkin; str. Calea Ieşilor; şoseaua Balcani; str. Liviu Deleanu; bd. Alba-Iulia; str. Ion Creangă.
18.02.2026
10:09
26.09.2025
10:30
19.08.2025
11:23
01.08.2025
10:57
25.07.2025
12:21
05.02.2025
14:29
17.10.2022
14:37
10.10.2022
18:14
15.09.2022
10:59
18.10.2021
08:00
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
11.09.2026
19:05
11.09.2026
19:04
11.09.2026
18:40
11.09.2026
17:38
11.09.2026
17:27
11.09.2026
15:45
11.09.2026
15:30
11.09.2026
14:55
11.09.2026
14:54
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova


















