Hora UNIRII, la Orhei, de Ziua Națională a României. Ambasadorul Ioniță: „Este ziua când trebuie să privim cu recunoștință către trecut și cu încredere către viitor”
3139
Ana Guțu Manifestări dedicate Marii Unirii au avut loc duminică, pe 1 decembrie, în mai multe localități din stânga Prutului, inclusiv la Orhei. Sute de oameni au mărșăluit pe străzile orașului cu prilejul Marii Uniri. Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Basarabiei, iar un Te Deum în memoria celor care au înfăptuit Unirea a avut loc la Biserica Ortodoxă Română „Sf. Vasile de la Poiana Mărului”, transmite radiochisinau.md.
Orheienii au participat și la Marșul Unirii, care s-a desfășurat din fața Bisericii Sf. Vasile, până la monumentul lui Vasile Lupu, din centrul orașului, unde a avut loc un concert și s-a jucat Hora Unirii. Oamenii din Orhei spun că România este și țara lor.
„Este o sărbătoare nemaipomenit de mare pentru că suntem o părticică din România și, deși suntem despărțiți de Prut, noi ne considerăm frați. Orhei nu este roșu, „șorist”, noi ne-am gândit că, înainte de a merge la Chișinău, să susținem inițiativa părintelui Aga. E sărbătoare tuturor românilor și aici la Orhei. Orheiul reprezintă tot ce are mai bun Basarabia. Aici sunt mulți români, ca și în orice sat din Basarabia, mai ales elevii, profesorii, intelectualitatea…”.
La eveniment a participat și Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, care a apreciat loialitatea orheienilor față de statul român. Pe 1 decembrie s-a realizat visul de aur de aur al poporului nostru, a declarat Daiel Ioniță.
„Este ziua când trebuie să privim cu recunoștință către trecut și trebuie să privim cu încredere către viitor pentru că întotdeauna viitorul se construiește pe umerii trecutului. Cu toții trebuie să ne asumăm acest trecut și cu toții trebuie să avem încredere în România”, a spus Ambasadorul Ioniță.
Proaspătul consilier raional de Orhei și organizatorul marșului, preotul Sergiu Aga, afirmă că orheienii mereu au ținut la România: „Orheienii întotdeauna au simțit românește, orheienii au fost întotdeauna cei care au promovat românitatea. La ce am asistat în ultima vreme mi se pare un lucru nefiresc, pentru că atât orheienii, cât și alte localități, au fost pradă unor experimente sociale”.
Deputatul Octavian Țîcu a nuanțat drumul greu până la Unirea din 1918.
„Românii au mers greu spre Marea Unire. Au fost ca niște copii care au crescut în imperii diferite, ardelenii sub unguri și habsburgi, Basarabia sub ruși”, a spus istoricul.
Vedeți AICI o galerie foto de la evenimentul desfășurat, pe 1 decembrie 2019, la Orhei.
02.04.2021
15:35
02.12.2019
09:49
02.12.2019
09:31
30.11.2018
11:38
19.09.2018
14:20
31.03.2018
11:02
29.03.2018
13:03
18.03.2018
16:40
14.03.2018
08:00
19.02.2018
10:10
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
15.09.2026
17:43
15.09.2026
17:31
15.09.2026
17:29
15.09.2026
16:56
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026


















