Guvernul britanic se teme că producerea unui Brexit fără acord riscă să intensifice apelurile pentru unificarea Irlandei
1577
Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord riscă să conducă la organizarea unui referendum pe tema unificării provinciei britanice Irlanda de Nord cu Irlanda, avertizează membri ai Guvernului de la Londra.
Riscul intensificării apelurilor pentru organizarea unui referendum privind criza irlandeză este "foarte real", iar premierul Theresa May cunoaşte situaţia, a afirmat un ministru britanic.
"Guvernul riscă să alunece fără să vrea spre un referendum privind frontiera" irlandeză, a declarat un alt membru al Guvernului de la Londra.
Un vot pe tema unificării ar fi o "posibilitate reală" în cazul producerii unui Brexit fără acord. "Dacă ajungem la un mediu de haos, perturbări şi incertitudine, această situaţie ar stimula apelurile pentru un referendum", a confirmat un al treilea membru al Guvernului Theresa May.
Cei trei membri ai Guvernului britanic au făcut aceste declaraţii sub protecţia anonimatului, pentru BBC.
Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în "serii de negocieri repetate" în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.
Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul şi a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată şi Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.
Uniunea Europeană va introduce controale vamale la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în cazul în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar fără un acord privind viitoarea relaţie bilaterală. "Dacă vreţi să fac speculaţii asupra a ceea ce s-ar întâmpla în Irlanda în scenariul unui Brexit fără acord, cred că este destul de evident că vom avea o frontieră solidă, iar angajamentele asumate prin Acordul din Vinerea Mare şi toate lucrurile pe care le-am făcut de ani de zile prin instrumente şi programe vor trebui în mod inevitabil să fie adaptate. Sigur că noi vrem pace, sigur că susţinem Acordul din Vinerea Mare, dar acestea sunt efectele scenariului Brexitului fără acord", a declarat un purtător de cuvânt al lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.
Partidul Democratic Unionist (DUP), care asigură majoritatea parlamentară a Guvernului Theresa May, a denunţat avertismentele "beligerante" ale Uniunii Europene privind introducerea controalelor la frontiera irlandeză în cazul unui Brexit fără acord. "Încă o înşelăciune beligerantă din partea UE în încercarea disperată de a creşte mizele. Nu a funcţionat până acum şi nu va funcţiona nici acum", a declarat, prin Twitter, Sammy Wilson, un purtător de cuvânt al formaţiunii nord-irlandeze Partidul Democratic Unionist (DUP). Downing Street a transmis că Marea Britanie va face "tot ce este posibil" pentru a evita reintroducerea controalelor la fronrtiera irlandeză.
Ministerul irlandez de Externe a comunicat: "Indiferent de Brexit, Guvernul britanic va avea permanent responsabilităţi, în calitatea de co-garant al Acordului din Vinerea Mare, pentru a se asigura că, inclusiv în lipsa unui acord, nu vor fi reinstituite controale la frontieră. Noi nu vom accepta frontieră pe insulă şi, prin urmare, nu facem planuri pentru acest scenariu". Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană riscă să afecteze modul de implementare a Acordului din Vinerea Mare (semnat în 1998), care a permis încheierea conflictului nord-irlandez.
În ultimii ani, numeroşi politicieni britanici au cerut organizarea unui nou referendum privind apartenenţa la UE. Referendumul care a decis Brexit a generat o profundă criză internă în Marea Britanie, în contextul în care Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor au semnalat că vor rămânerea în UE, avertizând chiar cu independenţa. Foştii premieri Tony Blair şi John Major au atras atenţia că eventuala ieşire din UE va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia. "Abandonaţi apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană şi să nu fiţi surprinşi că la final, drept consecinţă, abandonăm unitatea noastră ca ţară", a declarat John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997. "Votul în favoarea ieşirii din UE pune în pericol viitorul Irlandei de Nord", a spus, la rândul său, fostul premier laburist Tony Blair.
Sursa: Mediafax
06.05.2026
13:02
161
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
122
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
158
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
173
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
262
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
310
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
290
ULTIMA ORĂ // Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
11:22
402
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
259
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
338
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
06.05.2026
09:20
380
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
445
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
13:02
2
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
21
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
21
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
41
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
246
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
295
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
266
ULTIMA ORĂ // Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
11:22
373
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
243
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
325
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
06.05.2026
10:03
1284
ULTIMA ORĂ // Vladimir Plahotniuc, prima reacție după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
06.05.2026
09:20
371
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
439
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
485
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
511
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
537
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
554
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
514
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
483
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
524
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
599
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
601
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
05.05.2026
19:11
548
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
05.05.2026
19:10
512
Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
05.05.2026
18:26
522
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














