09:42:52 25.12.2025
Stiri

Ghimpu compară acţiunile PLR cu cele din URSS: „Acelaşi scenariu, numai ca tancurile s-au transformat în partide”

Politică 16.02.2014 10:47 Vizualizări841
Ghimpu compară acţiunile PLR cu cele din URSS: „Acelaşi scenariu, numai ca tancurile s-au transformat în partide”

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, este supărat foc pe cei şapte deputaţi, foşti colegi ai săi, care vor înregistra în Parlament fracţiunea liberal-reformatorilor. Acesta a ţinut să compare evenimentul cu acţiunile din anii 1940 ale URSS, întrezărind şi în acest caz cifra 13.

„La 26 iunie 1940, URSS printr-o notă ultimativă cere României să înapoieze cu orice preţ Basarabia şi partea de nord a Bucovinei cu frontierele sale. La 12 aprilie 2013, grupul Gadârcă (Ion Hadârcă – n.r.) creează consiliul de reformare şi îi cere lui Ghimpu să predea conducerea PL. La 28 iunie 1940, URSS, neavând niciun drept, decât dreptul tancurilor şi folosindu-se de faptul că România nu mai avea de partea sa niciun aliat, ocupa Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa. La 13 februarie 2014, (iarăşi cifra 13) grupul Gadârcă, după ce a pierdut lupta în preluarea PL, neavând niciun drept, dar având susţinerea tanchiştilor PLDM şi PDM, (patronii tancurilor rămânând aceiaşi), ocupă fracţiunea PL”, scrie Ghimpu pe o reţea de socializare.

Potrivit liderului PL, „mâna Moscovei” a fost prezentă şi aici: „acelaşi scenariu, numai că tancurile s-au transformat în partide. Probabil, nu m-aţi crezut când spuneam că Rusia a schimbat, în lupta cu noi, tancurile pe partide politice”.

Amintim că cei șapte deputați foşti liberali, în frunte cu Ion Hadârcă, care au creat Partidul Liberal Reformator, vor avea propria fracțiune în Parlament. Șeful Direcției generale juridice a Legislativului, Ion Creangă, a precizat că înregistrarea unei noi fracțiuni nu încalcă regulamentul instituției.

„Fracțiunile parlamentare nu aparțin partidelor, ci sunt ale deputaților. A fost determinată o altă denumire a fracțiunii în strictă conformitate cu regulamentul Parlamentului”, a explicat Creangă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
25.12.2025 07:56 242 Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025 08:06 805 Horoscopul zilei 24.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.82 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte