Liberalii cer anularea unui ordin semnat de Maia Sandu
2026
pl.md Partidul Liberal îi cere ministrului Educației, Maia Sandu, să-și retragă ordinul semnat pe 1 noiembrie curent, potrivit căruia examenul la disciplina „Istoria românilor şi universală” a fost exclus din grila examenelor de absolvire a gimnaziilor.
Liberalii susțin că elevii nu vor mai fi motivați să studieze istoria, dacă vor ști că nu au un examen la această disciplină. „Odată ce copiii știu că nu vor avea examen de capacitate, interesul lor de a studia scade. Nu poate exista un stat în care cetățenii nu-și cunosc limba și istoria. Viitorul nu poate fi construit fără cunoașterea istoriei”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.
Acesta i-a învinuit pe liberal-democrați că realizează politica Moscovei și fac tot posibilul să îndepărteze poporul de istoria românilor. „Fostul ministru al Educației Mihail Șleahtițchi a fost eliberat din funcție pentru că a reintrodus Istoria Românilor”, a adăugat Ghimpu.
Recent și Asociaţiea Istoricilor din Republica Moldova îi solicita ministrului Educației, Maia Sandu, să-și anuleze ordinul semnat pe 1 noiembrie curent, potrivit căruia examenul la disciplina „Istoria românilor şi universală” a fost exclus din grila examenelor de absolvire a gimnaziilor.
Anterior, ministrul Educației, Maia Sandu, a explicat de ce s-a decis excluderea examenului la disciplina „Istoria românilor și universală” din grila examenelor de absolvire a gimnaziilor. „Două dintre disciplinele de examen sunt limba de instruire și matematica, iar a treia se schimbă, de regulă, o dată la doi ani. În ultimii doi ani, al treilea examen a fost „Istoria românilor și universală”. Pentru sesiunea 2014, a treia disciplină este limba străină”, a precizat Maia Sandu.
14.07.2026
10:08
06.07.2026
11:02
13.10.2025
13:06
28.09.2025
16:32
14.03.2025
09:36
15.02.2023
12:08
10.02.2023
15:30
02.02.2023
13:59
17.01.2023
15:14
16.12.2022
11:55
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”


















