Stiri

Liderii UE dezbat la Dublin, pentru prima dată, riscurile și oportunitățile inteligenței artificiale

Actualitate 13.11.2026 19:32 Vizualizări151
Liderii UE dezbat la Dublin, pentru prima dată, riscurile și oportunitățile inteligenței artificiale

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) discută vineri, pentru prima dată, despre provocările inteligenței artificiale (AI). Ei încearcă să găsească o cale de a ține pasul cu Statele Unite și China, protejând în același timp Europa de pericolele acestei tehnologii pentru societatii.

Șefii de stat și de guvern ai UE s-au reunit la Dublin, într-un summit informal. Pentru a contribui la dezbateri, au fost invitați Arthur Mensch, directorul grupului francez Mistral, una dintre puținele companii europene importante din sector, și cercetătorul Geoffrey Hinton, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică și unul dintre pionierii AI.

Discuțiile vizează "un bun echilibru între reglementare şi inovaţie, suveranitatea tehnologică şi cum poate Europa să interacţioneze cu dezvoltatori în AI în întreaga lume", a anunțat premierul irlandez Micheal Martin.

UE încearcă să împace două obiective: să dezvolte inițiative care să protejeze societatea de riscurile inteligenței artificiale și, totodată, să încurajeze investițiile. Astfel, Uniunea urmărește să obțină beneficii economice și să evite să rămână mult în urma concurenților americani și chinezi.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a criticat însă atitudinea defetistă din Europa. Ea a spus că mulți consideră că continentul a rămas în urmă din punct de vedere tehnologic și nu mai poate recupera decalajul față de Statele Unite și China.

"Detest ideea că UE ar fi pierdut cursa AI. Trebuie să avem încredere în noi", a declarat ea, subliniind că Europa dispune de specialiști de renume mondial și de un "ecosistem" extins de companii și cercetători.

De la summitul informal nu este așteptată nicio decizie majoră. Reuniunea are loc în plin scandal în sectorul AI, după ce fostul patron al Nvidia, Jensen Huang, a fost obligat joi să plece de la conducerea gigantului mondial al procesoarelor, în urma dezvăluirilor despre relațiile sale extraconjugale.

Plecarea sa a zguduit piețele bursiere din Statele Unite și din alte țări puternic expuse acțiunilor din sectorul tehnologic. Scandalul nu figurează însă în programul liderilor europeni.

Cu toate acestea, liderii ar putea „pune subiectul pe tapet”, având în vedere posibilele implicații ale scandalului asupra securității cibernetice, a declarat un oficial european.

Riscuri profunde

Arthur Mensch le-a vorbit liderilor celor 27 de state membre despre potențialul uriaș al AI pentru economia europeană, care se confruntă cu o creștere economică lentă. El a prezentat și propuneri menite să contribuie la "decolarea" sectorului în Europa.

Mistral produce unele dintre cele mai avansate modele AI de pe continent și nu s-a alăturat apelurilor de încetinire a dezvoltării sectorului, lansate anul acesta de șefii giganților americani OpenAI și Anthropic, Sam Altman și Dario Amodei.

În schimb, grupul francez a cerut Europei să-și dubleze eforturile. Reprezentanții companiei au afirmat că văd în apelurile la încetinire o tactică a americanilor pentru consolidarea avansului lor tehnologic.

Geoffrey Hinton, laureatul Premiului Nobel pentru Fizică în 2024 pentru lucrările sale din anii ’80 privind rețelele neuronale artificiale, care au deschis calea dezvoltării AI, urma să atragă atenția asupra riscurilor din domeniul securității cibernetice. El urma să vorbească și despre necesitatea protejării locurilor de muncă și a respectării drepturilor omului.

Omul de știință a atras atenția presei după plecarea sa de la Google, în 2023, avertizând asupra unor "riscuri profunde la adresa societăţii şi omenirii".

În această privință, Estonia și Finlanda au pledat pentru crearea unui mecanism comun al UE, care să permită Uniunii "să răspundă incidentelor grave" legate de AI, promovând în același timp beneficiile acestei tehnologii.

"Trebuie să investim în noile tehnologii şi ştim bine că nu trebuie să dăm înapoi din faţa lor", a declarat premierul eston Kristen Michal într-un interviu acordat înaintea summitului.

Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri