FOTO // La Hâncești a fost inaugurată o sală modernă pentru sportivii care practică boxul și K-1
3269
La Hâncești a fost inaugurată Sala sportivă specializată în box și K-1, proiect care a costat Consiliul Raional 3 350 000 milioane de lei. Lucrările au demarat în octombrie 2014 și au fost finalizate într-un termen record. La eveniment a participat liderul PLDM, Vlad Filat, care își dorește ca sportivii din Hâncești să obțină performanțe și să ducă faima R. Moldova în întreaga lume.
„Mă bucur că acest proiect foarte aşteptat de tineri a fost realizat cu succes. Acum visul boxerilor din Hânceşti s-a împlinit. Îndemn toţi tinerii să practice sportul şi să obţină rezultate. Eu am un sentiment de satisfacţie, atunci când în cadrul competiţiilor de nivel naţional, dar şi mondial, se arborează drapelul Moldovei şi se intonează Imnul de stat. Toţi tinerii care practică boxul şi K-1 se vor antrena în o sală modernă, dotată cu echipament sportiv de calitate”, a menţionat Vlad Filat.
Deputatul PLDM, Grigore Cobzac, care a exercitat în ultimii ani funcţia de preşedinte al raionului Hânceşti, a spus că încearcă un sentiment de împlinire pentru că, începând de azi, tinerii vor avea o sală special amenajată, unde se vor putea antrena. Grigore Cobzac a specificat că la moment este în derulare şi proiectul care vizează construcţia Sălii Polivalente din Hânceşti.
Directorul Sălii de box, Igor Untilă, a exprimat cuvinte de gratitudine tuturor celor implicaţi activ în deschiderea Sălii de box şi a punctat că această inaugurare este aşteptată din anul 1986.
În semn de mulţumire pentru rezultatele remarcabile, aportul în promovarea sportului, precum şi a imaginii raionului Hânceşti şi a R. Moldova, reprezentantul Guvernului în teritoriu, i-a înmânat lui Igor Untilă o Diplomă de gradul doi, semnată de către premierul Chiril Gaburici.
După inaugurare, boxerii şi luptătorii de K-1 şi-au încercat forţele în ring, iar câştigătorii au fost premiaţi cu diplome şi cupe.
Menţionăm că suprafaţa clădirii este de peste 200 m² şi are o sală de antrenamente cu ring de box şi inventar sportiv de calitate, 3 săli de odihnă pentru sportivi, cabinet medical, vestiare şi blocuri sanitare. În curtea Sălii sportive este amplasat un ring de box pentru antrenamentele de vară, precum şi amenajată o pistă de alergare din cauciuc şi tribune cu o capacitate de cca 200 de persoane.
30.07.2024
16:28
4076
DOC // Vlad Filat PIERDE un om din conducerea partidului: „Decizia a fost determinată de acțiunile președintelui Filat, care a decis să candideze la prezidențiale, dar și de activitatea pe care o are împotriva referendumului de aderare la UE”
30.01.2024
11:14
3257
Șefa Procuraturii Anticorupție deschide parantezele despre DOSARELE de rezonanță, în care sunt cercetați Plahotniuc, Dodon sau Platon. Unii SOLI ai fugarilor au bătut la ușa Veronicăi Dragalin. Când ar urma să ajungă aceștia la PUȘCĂRIE
02.08.2021
09:59
4241
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
20.08.2020
15:20
3481
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4838
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
03.06.2020
18:28
2544
PLDM cheamă forțele politice europene să acționeze SOLIDAR și concertat la alegerile prezidențiale din noiembrie: „Câștigarea acestui scrutin și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar crea premise pentru debarcarea actualului regim”
04.12.2019
11:39
10651
Usatîi spune că știe cine l-ar fi ELIBERAT pe Filat. Maia Sandu și Guvernul său nu ar avea nicio legătură. Primarul a vorbit despre un VIDEO compromițător la adresa celui care ar fi aranjat ca ex-premierul să iasă la libertate
04.12.2019
11:03
7736
DEMISII în lanț după ELIBERAREA lui Vlad Filat din pușcărie
13.08.2019
16:17
4354
Un primar al PPDA ar fi agresat un consilier din partea PLDM: „Discuția a culminat cu o LOVITURĂ PUTERNICĂ în tâmplă aplicată cu cruzime doamnei Scutaru, care a căzut fără cunoștință”
16.07.2019
17:05
4874
NOI INFORMAȚII despre furtul miliardului: Slusari: „BEM putea fi SALVATĂ, dar Filat a blocat acest lucru. Plahotniuc a venit cu ideea acordării garanțiilor, după care au fost sustrași 1,8 miliarde de dolari de Grupul Șor”
07.03.2026
08:10
386
Horoscopul zilei 07.03.2026
466
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
631
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
659
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
488
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
515
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
542
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
671
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
569
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
554
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
583
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
610
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
547
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
631
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
556
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
575
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
593
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1031
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
628
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
910
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
570
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
699
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
767
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
619
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
652
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40













Inapoi














