India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
1141
Statul indian Karnataka, care găzduiește hubul tehnologic Bengaluru, intenționează să interzică folosirea rețelelor sociale de către copiii sub 16 ani, alăturându-se unei mișcări globale tot mai ample ce urmărește limitarea accesului tinerilor la platformele online, în pofida întrebărilor legate de modul de aplicare și eficiența unor astfel de măsuri.
Decizia a fost anunțată de guvernatorul (chief minister) Siddaramaiah în discursul său privind bugetul statului, susținut vineri. „To prevent the adverse effects on children from the use of mobile phones, the use of social media will be prohibited for children under the age of 16”, a declarat acesta. El nu a oferit însă detalii despre cum vor fi implementate sau monitorizate restricțiile.
Potrivit a două surse din companii tehnologice diferite, autoritățile din Karnataka nu au organizat o consultare publică sau cu industria înainte de a anunța intenția de a introduce această interdicție.
La nivel internațional, guvernele au început tot mai des să limiteze accesul copiilor la rețelele sociale, după ani de dezbateri privind impactul platformelor precum TikTok, Facebook, Snapchat și Instagram asupra utilizatorilor tineri și a persoanelor vulnerabile. În decembrie anul trecut, Australia a devenit primul stat care a introdus o interdicție generală asupra utilizării rețelelor sociale de către adolescenți. Mai multe alte țări lucrează deja la planuri similare.
Indonesia a anunțat vineri că va interzice „platformele cu risc ridicat”, printre care YouTube, TikTok, Facebook, Instagram, Threads, X și Roblox, pentru utilizatorii sub 16 ani, începând cu 28 martie. Autoritățile din Malaysia au semnalat, la rândul lor, că analizează măsuri asemănătoare.
Dezbaterea capătă amploare și la nivel național în India. Oficialii din statele Goa și Andhra Pradesh au declarat recent că studiază restricții apropiate ca model de ceea ce anunță Karnataka. În decembrie, Înalta Curte din Madras a îndemnat guvernul federal să ia în considerare reguli inspirate de cele australiene privind accesul minorilor la social media. O lună mai târziu, consilierul economic-șef al Indiei, V. Anantha Nageswaran, a propus introducerea unor limite de vârstă pentru accesul la platformele sociale, pe care le-a descris drept „prădătoare”.
Un purtător de cuvânt al companiei Meta a declarat că firma susține măsurile care oferă părinților un control mai mare asupra modului în care adolescenții folosesc aplicațiile, dar a atras atenția asupra riscurilor unor interdicții generale și foarte largi.
„Governments considering bans should be careful not to push teens toward less safe, unregulated sites, or logged-out experiences that bypass important protections — like the default safeguards we offer in Instagram’s Teen Accounts”, a spus reprezentantul companiei. Meta a subliniat că ar respecta interdicțiile acolo unde acestea ar fi aplicate efectiv, însă a argumentat că, având în vedere că adolescenții folosesc în medie aproximativ 40 de aplicații pe săptămână, limitarea doar a unui număr restrâns de platforme nu ar garanta o siguranță reală.
Experți în domeniul juridic au ridicat semne de întrebare cu privire la autoritatea unui stat indian de a impune astfel de restricții. Aparajita Bharti, partener fondator al firmei de consultanță în tehnologie și politici publice The Quantum Hub, a apreciat că acest anunț pare mai degrabă o declarație de intenție decât o propunere de politică publică clar formulată.
„It is unclear whether the Karnataka state government has the legislative authority to undertake such measures”, a declarat Bharti. Ea a adăugat că factorii de decizie din India ar trebui să țină cont de provocările specifice țării — precum folosirea în comun a dispozitivelor, accesul inegal la internet și diviziunile digitale — în loc să „blindly follow” modele importate din state occidentale. Bharti a mai subliniat și că eficiența interdicției australiene este încă incertă, fiind posibil să fie nevoie de abordări mai cuprinzătoare pentru siguranța online.
Kazim Rizvi, director fondator al think tank-ului The Dialogue, cu sediul în New Delhi, a punctat că reglementările generale ce vizează politicile de internet intră în principal în atribuțiile guvernului federal al Indiei, ceea ce ar putea limita capacitatea fiecărui stat în parte de a introduce astfel de interdicții.
„A state can certainly articulate the policy objective of child safety, but a binding, platform-facing ban would be much harder for a state to sustain on its own without running into Centre-State and constitutional questions”, a spus acesta, sugerând că un asemenea demers riscă să genereze dispute de competență între nivelul federal și cel statal.
Organizațiile pentru drepturi digitale au exprimat îngrijorări legate de restricțiile generale asupra accesului copiilor la rețele sociale. Reacționând la propunerea guvernului din Karnataka, organizația Internet Freedom Foundation a atras atenția că măsuri de acest tip ridică dificultăți de aplicare și ar putea impune sisteme de verificare a vârstei care, la rândul lor, creează noi riscuri pentru protecția vieții private a utilizatorilor.
Grupul a avertizat, de asemenea, că interdicțiile foarte largi riscă să limiteze accesul copiilor la informație și la exprimare, și ar putea adânci diviziunea digitală de gen din India, dacă unele familii ar folosi aceste reguli pentru a ține în special fetele departe de mediul online.
„Child safety online demands serious, evidence-based policy, not headline-driven prohibitions”, a concluzionat organizația. Ministerul IT al Indiei și biroul guvernatorului statului Karnataka nu au răspuns solicitărilor de comentarii privind această propunere. Nici Google, Snap și X nu au oferit un punct de vedere.
20.06.2026
08:16
255
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
481
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
572
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
596
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
609
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
723
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
692
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
718
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
703
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
763
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
20.06.2026
08:16
240
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
477
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
566
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
588
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
604
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
715
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
685
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
710
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
697
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
749
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
732
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
613
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
706
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
779
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1020
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
1082
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
914
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
820
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1148
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
1055
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
808
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
892
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1166
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
952
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1209
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Horoscopul zilei 20.06.2026
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














