FOTO // Asistentă medicală, în bikini şi sutien în faţa pacienţilor infectaţi cu COVID-19
2378
O infirmieră dintr-un spital pentru bolnavii de Covid-19 din Rusia, în care erau internați doar bărbați, a fost pedepsită pentru că a lucrat în lenjerie intimă, pe sub combinezonul de protecție, total transparent. Fotografia a devenit virală pe rețelele de socializare, după ce un pacient a distribuit-o, fără să facă vreo reclamație, scrie Daily Mail.
Șefii spitalului nu au fost impresionați de gestul femeii și au sancționat-o pentru „nerespectarea cerințelor pentru îmbrăcămintea medicală”. Infirmiera în vârstă de 20 de ani a mai fost acuzată că este „prea sexy”, deoarece purta un combinezon anti-Covid transparent.
Femeia le-a declarat managerilor de la Spitalul Clinic Regional Tula, aflat în apropiere de Moscova, că nu și-a dat seama că halatul pe care îl purta, pentru a se proteja de pacienții infectați cu coronavirus, este foarte transparent. „O sancțiune disciplinară a fost aplicată infirmierei de la boli infecțioase, care a încălcat cerințele referitor la uniforma medicală”, a anunțat ministrul regional al Sănătății.
Presa rusă mai menţionează că pe reţelele de socializare au început mai multe dezbateri pe acest subiect, iar majoritatea bărbaţilor ar fi afirmat că sprijină gestul asistentei medicale, în timp ce femeile au condamnat modul în care s-a afişat asistenta în faţa pacienţilor. „Iată cui trebuie de majorat salariile”, „A fost avertizată din invidie. Ea nu a încălcat nimic”, „Bravo! Important pacienţili să se simtă bine”, „Cu aşa corp se puteate şi goală. Bravo! Ai ridicat dispoziţia pacienţilor”, au fost unele din comentariile internauţilor ruşi, scrie adevarul.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















