Stiri
Deși îl acuză pe Vlad Filat că nu a pus la vot în partid decizia de a denunța acordul AIE 2, liderul liberal Mihai Ghimpu procedează la fel.
Surse din cadrul Partidului Liberal (PL) au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că la Consiliul Republican Politic al PL, care s-a întrunit duminica trecută, chestiunea privind nevotarea lui Vlad Filat în funcția de prim-ministru nu a fost pusă la vot.
Mihai Ghimpu le-a vorbit mai bine de o oră colegilor de partid despre cât de rău este liderul PLDM și despre scandalul cu interceptările, despre cât de important este să fie oprite ilegalitățile din Guvern și de ce nu trebuie votat Vlad Filat în funcția de prim-ministru.
După aceea, brusc, Ghimpu a întrebat cine este împotrivă ca PL să nu voteze candidatura lui Vlad Filat la funcția de prim-ministru și nimeni nu a ridicat mâna.
În comunicatul de presă al PL, acest gest a fost prezentat drept vot unanim. Participanții la CR afirmă însă că procedura de votare nu a fost respectată, iar faptul că nimeni nu a votat împotrivă, nu înseamnă neapărat că toți cei prezenți la ședință erau pentru nevotarea lui Filat.
”Poate că existau persoane care s-ar fi abținut de la vot. Noi, participanții la Consiliu, i-am spus clar președintelui că vrem crearea AIE 3 și evitarea alegerilor anticipate. Mai departe, conducerea PL a primit mandatul partidului să ia decizii, astfel încât să asigure îndeplinirea acestor două condiții ale noastre. Dacă va fi posibilă crearea AIE3 fără ca Filat să fie ales premier, nu avem nicio pretenție. Dar dacă nealegerea acestuia în fruntea Guvernului ar putea duce la anticipate, Ghimpu și toată fracțiunea parlamentară PL este obligată să-l voteze pe Filat prim-ministru”, ne-au comunicat sursele noastre din PL.
Potrivit lor, cel mai probabil, PL va vota până la urmă candidatura lui Vlad Filat.
O altă versiune care se discută acum în PL, dar și la negocierile pentru formarea AIE 3, este ca PLDM să înainteze un alt candidat-marionetă la funcția de prim-ministru, iar acesta să fie controlat în totalitate de liderul liberal-democraților.
Mariana Rață
Scântei între Ghimpu și Consiliul Republican al PL
Politică
07.04.2013
11:45
2050

Stiri relevante
20.05.2024
15:14
3542
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
02.08.2021
09:59
3921
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3311
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
2794
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
17.09.2020
10:43
2547
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”
11.09.2020
11:21
2143
Filat susține că a revenit în POLITICĂ pentru a readuce PLDM-ul în Parlament și în procesul decizional al R. Moldova: „Orice om are dreptul la încă o șansă. În cazul meu, eu nu aș vedea care este bariera morală pe care trebuie s-o depășesc”
02.09.2020
10:19
6284
Igor Dodon și Renato Usatîi, COORDONAȚI de Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRILE lui Vlad Filat despre rolul actualului președinte: „Nu o să uit niciodată nici comportamentul lui”
20.08.2020
15:20
3273
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4596
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
26.05.2020
13:00
7613
Un nou MESAJ de la Vlad Filat: „Luați de valul LUPTELOR interne, R. Moldova riscă să se sectizeze, să fie absolut decuplată de reașezările care au loc în jurul nostru. Un stat unde țâfna și rânza înlocuiesc mintea”

Top stiri
28.08.2025
23:06
23
Canada sancționează susținătorii lui Șor: Irina Vlah și Victoria Furtună în vizorul autorităților de la Ottawa
28.08.2025
22:38
55
Erou ucrainean supraviețuiește torturii și scapă din captivitate după cinci zile de chinuri cumplite
28.08.2025
22:32
49
Merz confirmă imposibilitatea unei întâlniri imediate între Zelenski și Putin, dorită de Trump
28.08.2025
21:46
183
Ministrul Educației, Dan Perciun, felicită echipele naționale de rugby pe plajă pentru performanțele de la Campionatul European din Chișinău
28.08.2025
21:22
257
Merz anunță că întâlnirea între Zelenski și Putin nu va avea loc, contrar așteptărilor lui Trump
28.08.2025
21:19
292
Dronă maritimă rusă lovește nava ucraineană Simferopol la gurile Dunării: un mort și mai mulți dispăruți în urma atacului rar
28.08.2025
20:54
296
Vânturi puternice în Republica Moldova pe 29 august 2025
28.08.2025
19:43
290
Atacurile Rusiei în Kiev afectează eforturile de pace ale Statelor Unite, avertizează emisarul lui Trump
28.08.2025
19:29
275
Dan Perciun încurajează tinerii la Moldova Youth Forum: Experiențele trăite modelează viitorul educației în Republica Moldova
28.08.2025
18:50
341
Maia Sandu reafirmă susținerea Republicii Moldova pentru visul european al Georgiei
28.08.2025
18:46
291
Zelenski discută cu Ursula von der Leyen despre viitorul european al Ucrainei și Republicii Moldova: „Așteptăm vești bune”
28.08.2025
18:29
352
Sprijin american consolidat pentru suveranitatea și integritatea Republicii Moldova în discuțiile de la Chișinău
28.08.2025
18:07
309
Tragedie la Kiev: Numărul victimelor în urma atacurilor a ajuns la 18 morți, printre care și copii
28.08.2025
18:03
329
Von der Leyen face apel la Putin pentru negocieri după atacul tragic asupra Kievului: "Europa își va asuma responsabilitatea"
28.08.2025
17:53
321
Primarii și Agențiile de Dezvoltare Regională semnează primele contracte pentru proiecte care transformă comunitățile din întreaga țară
28.08.2025
17:49
307
Maia Sandu la Moldova Youth Forum 2025: Tinerii, esențiali pentru viitorul Republicii Moldova și integrarea în UE
28.08.2025
17:38
318
Slovacia arată indignare față de atacul asupra Kievului, dar evită să menționeze Rusia ca agresor.
28.08.2025
16:49
608
Liderul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, cu frigiderul GOL? De ce e nemulțumit cel care a contribuit DECISIV l-a eliberarea lui Veaceslav Platon
28.08.2025
16:28
389
Vinurile moldovenești cuceresc piața nigeriană: noi oportunități de extindere pentru exportatori
28.08.2025
16:27
447
JD Vance: Disputa din Biroul Oval cu Zelenski a relevat dezacordurile dintre SUA și Ucraina
28.08.2025
16:25
476
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
28.08.2025
16:17
593
Dodon, declarații ce frizează ABSURDUL: „Rusia vrea pacea, iar globaliștii de la Bruxelles, inclusiv Zelenski, Nicușor Dan și Maia Sandu, reprezintă „partidul războiului”. Socialistul a DECIS pentru moldoveni: „Rusia ne este mai aproape...”
28.08.2025
16:07
424
UE convoacă ambasadorul rus după atacurile care au avariat birourile sale din Kiev: reacții puternice și planuri de vizită în țările vecine Rusiei
28.08.2025
15:51
378
Ursula von der Leyen în vizită oficială la Constanța: întâlniri cheie cu liderii români pentru cooperare UE-NATO și securitate maritimă
28.08.2025
15:25
347
Atacul aerian al Rusiei asupra Kievului, condamnat de MAE: Solidaritate totală cu Ucraina în fața agresiunii

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri