Europarlamentarul german Scholz, cel care a cerut Comisiei Europene să demareze o anchetă în privința furtului miliardului, ar fi un prieten al Rusiei
1907
Europarlamentarul german Helmut Scholz, care a cerut în scris Comisiei Europene să deschidă o anchetă pentru a identifica vinovații pentru furtul miliardului din sistemul bancar al R. Moldova, ar fi fost în permanență împotriva guvernărilor proeuropene de la Chișinău.
Potrivit deschide.md, modul în care europarlamentarul german pune accentele este unul în spiritul și litera valorilor europene. „Cu toate acestea, verificând activitatea anterioară a europarlamentarului se poate constata că Sholz a fost, de fapt, tot timpul împotriva guvernărilor de la Chișinău, care au precedat regimul comunist. Făcând parte din stânga radicală, s-a aflat mai tot mai tot timpul pe o poziție prorusească”, scrie sursa citată.
De asemenea, Sholz a fost cel care, în 2012, a sărit în apărarea postului de televiziune comunist NIT. Tot el a cerut, sub garanție proprie, eliberarea lui Grigore Petrenco în 2016.
Același europarlamentar s-a împotrivit mai multor acțiuni europene, în mod special celor care vizau extinderea UE sau a relațiilor comerciale ale UE.
„El a fost cel a cerut anularea CETA, în 2016. De asemenea, europarlamentarul german a acuzat România de la tribuna Parlamentului European de ambiții expansioniste (!) în raport cu R. Moldova. Mai nou, acum câteva săptămâni, Scholz a fost unul dintre europarlamentarii care au votat împotriva rezoluției PE cu privire la deținuții politici din Rusia”, notează portalul.
Helmut Scholz se întreba zilele trecute, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, dacă „Moldova - un stat eșuat sau unul capturat?”.
Continuarea AICI.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















