EURODEPUTAT // „R. Moldova este statul cel mai AVANSAT din cadrul PE în ceea ce privește apropierea de UE”
922
andicristea.ro Politica Europeană de Vecinătate (PEV) ar putea fi revizuită, iar Uniunea Europeană ar putea pune accent pe securitatea celor 16 state partenere, printre care și R. Moldova.
Johannes Hahn, Comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, a prezentat, ieri, Cartea Verzi (eng. Green Paper) vizând Revizuirea Politicii Europene de Vecinătate.
În urma consultărilor ce vor urma prezentării Cărții Verzi, document publicat de Comisia Europeană pentru a stimula discuțiile pe marginea unor subiecte de interes major, propunerile finale privind revizuirea PEV vor fi publicate la toamnă. Parlamentul European va adopta propriul raport asupra revizuirii Politicii Europene de Vecinătate în luna iunie.
Eurodeputatul român, Andi Cristea, responsabil din partea grupului S&D, ca raportor din umbră, cu gestionarea dosarului revizuirii Politicii Europene de Vecinătate, a declarat că Politica Europeană de Vecinătate ar urma să se transforme într-o politică mai eficientă împotriva provocărilor atât din est, cât și din sudul UE.
„Republica Moldova este statul cel mai avansat din cadrul Parteneriatului Estic în ceea ce privește apropierea de UE și mă voi asigura că va primi atenția cuvenită. Am în vedere creșterea nivelului finanțărilor europene pentru Chișinău. Politica Europeană de Vecinătate are nevoie de o calibrare în ceea ce privește obiectivele, interesele, instrumentele și actorii săi relevanți. Se va transforma într-o politică ce ne va permite să fim mai eficienți împotriva provocărilor fără precedent cu care ne confruntăm atât din est, cât și din sud”, a afirmat europarlamentarul român.
Politica Europeană de Vecinătate a fost concepută în anul 2003 în scopul de a stabili relații apropiate între Uniunea Europeană și țările cu care se învecinează.
În ultimii 10 ani, însă, vecinătatea Uniunii Europene s-a transformat semnificativ din punct de vedere politic, devenind din ce în ce mai instabilă, atât din cauza provocărilor prin care trec țările estice (Republica Moldova, Georgia, Belarus, Ucraina), cât și din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu și nordul Africii.
Noul Instrument European de Vecinătate, cu un buget de 15,4 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, asigură finanțarea celor 16 țări partenere ale Politicii Europene de Vecinătate.
Potrivit deputatului european, „există numeroase arii în care trebuie să acționăm cu hotărâre. O problemă vitală este, în mod cert, cea a securității. Dimensiunea acesteia, dată de conflicte active și înghețate, este o realitate atât pentru țările din estul UE, cât și pentru cele din sud. Până acum, am separat problema securității de toate celelalte. Am dezvoltat relații și ambiții tot mai profunde și am promovat reforme ignorând această problemă fundamentală”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
23.09.2026
18:58
23.09.2026
18:35
23.09.2026
18:30
23.09.2026
17:38
23.09.2026
17:07
23.09.2026
16:40
23.09.2026
16:36
23.09.2026
16:31
23.09.2026
15:19
23.09.2026
14:57
23.09.2026
14:47
23.09.2026
14:17
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:47
23.09.2026
13:34
23.09.2026
13:10
23.09.2026
12:42
23.09.2026
12:39
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor

















