El este eroul care salvează zeci de koala din mijlocul flăcărilor devastatoare din Australia
3375
El este eroul care salvează zeci de koala din mijlocul flăcărilor devastatoare din Australia! Patrick Boyle din Australia are puțin peste 20 de ani și, la prima vedere, pare un om cât se poate de normal. Totuși, puțini sunt cei care știu că bărbatul a salvat milioane de urși koala și poate fi numit erou în adevăratul sens al cuvântului, potrivit Sydney News & Life.
De când incendiile au luat amploare în regiunea din jurul Mallacoota, Boyle a plecat în căutarea de animale sălbatice rănite.
Boyle, în vârstă de 22 de ani, a intrat miercuri în pădurea de eucalipt în Mallacoota pentru a căuta animale pe care le-ar putea salva.
„Am găsit instantaneu un koala ars pe care l-am dus imediat înapoi la adăpostul pentru animale sălbatice. De fapt, a fost remarcabil cât de repede am găsit koala ”, a spus el pentru Stuff.co.nz.
„Am găsit până acum opt sau nouă care au fost salvate. Am găsit peste 10 care erau morți și aproximativ cinci care sunt în viață și sănătoși deocamdată”, a spus Patrick Boyle .
În luna noiembrie a anului trecut, o femeie a salvat un urs koala din mijlocul flăcărilor devastatoare.
În momentul în care pădurea de eucalipți a fost cuprinsă de flăcări, micul mamifer se afla într-un copac. Focul, fumul și vântul puternic erau capcana în care fusese captiv și care l-ar fi omorât în câteva clipe.
Datorită unei femeie plină de curaj, ursulețul a avut șansa să trăiască. În acea perioadă, ea a primit ordin de evacuare din partea autorităților, dar nu s-a îndurat să treacă pe lângă animalul suferind, care mergea chiar în direcția zonei afectate de flăcări.
Ursul koala se află acum într-o clinică veterinară și este posibil să scape cu viață, deși a suferit arsuri serioase.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















