După ce Plahotniuc l-a TAXAT pe Frattini pentru declarațiile „NECHIBZUITE” la adresa R. Moldova, trebuie să mai urmeze ceva, crede Nicolae Negru
3659
Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, salută faptul că liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, a luat atitudine și l-a taxat dur pe reprezentantul OSCE pentru Transnistria, Franco Frattini, dar afirmă că trebuie să urmeze și alte acțiuni.
„Deși oarecum întârziată (Frattini a făcut declarațiile sale la 1 martie), replica liderului PD, Vlad Plahotniuc, este de salutat - mai bine mai târziu, decât niciodată. Însă, acesta e abia primul pas”, crede Negru.
Potrivit editorialistului nostru, declarația lui Plahotniuc, chiar dacă este liderul partidului de guvernământ, nu poate avea efectul pe care l-ar avea o reacție din partea unor instituții de stat.
„Așteptăm ca Guvernul, președintele R. Moldova să ia atitudine față de afirmațiile lui Frattini, precum că autoritățile moldave „sunt realiste” și pun problema retragerii trupelor ruse doar formal, de ochii lumii”, a conchis Nicolae Negru.
„Înțelegem preocuparea dumnealui în promovarea unor mesaje, care ar asigura în continuare susținerea, inclusiv financiară, pentru OSCE din partea Rusiei, însă, atenționăm că asemenea mesaje spuse la Moscova sau oriunde pot avea cel mai dăunător efect pentru rezolvarea problemei transnistrene. Asemenea declarații nechibzuite pot bloca și deturna definitiv progresele noastre în negocierile curente, când noi, cu forțele proprii, am avansat foarte mult în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol, dialog în care am găsit compromis pe mai multe subiecte concrete și am semnat acordurile respective evitând, totodată, suveranizarea Transnistriei”, a spus ieri Plahotniuc.
08.07.2025
10:17
04.04.2023
09:50
11.07.2022
18:11
26.05.2022
18:42
18.10.2021
11:13
06.10.2021
15:59
09.04.2021
09:19
07.04.2021
16:41
29.03.2021
19:27
11.02.2021
14:41
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:31
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României


















