Nicolae Negru // Unionismul și echilibrul Republicii Moldova

Semne diacritice

O undă de șoc în rândurile stataliștilor, înviorare în rândurile unioniștilor: pentru prima dată în ultimii 30 de ani, numărul adepților reunirii Republicii Moldova cu România a depășit pragul de 40%. Conform celui mai recent sondaj de opinie, publicat de iData, 43,9% din alegători ar vota pentru, dacă duminica viitoare s-ar organiza un referendum în chestiunea Unirii. Întrebările au fost adresate în perioada 20 - 31 martie, eșantionul e de 1 314 persoane, iar marja de eroare a studiului e de 2,5%.

Câtă încredere putem avea în acest sondaj, ținând cont de faptul că în ianuarie și februarie, conform iData, ponderea unioniștilor era de 37,5%? Iar IMAS, care a efectuat strângerea datelor în perioada 9 - 23 martie, prezintă o cifră apropiată, de 36%.

E posibilă o răspândire atât de bruscă, în doar 10 zile, a sentimentului unionist? iData îl explică prin acțiunile umanitare ale României în Republica Moldova. Să fi influențat atât de mult atitudinea alegătorilor față de viitorul statului moldav nesimțirea autorităților, care nu și-au bătut capul să-și asigure cetățenii cu vaccinuri, apelând la ajutorul României, în primul rând? Sau cifra de 43,9% este una artificială, ascunzând vreo comandă politică bazată pe niște calcule sau strategii politice obscure?

Nu este exclusă nici una, nici alta. Dar și 36-37,5% nu sunt de neglijat, reflectând o tendință lentă, dar sigură a fenomenului unionist, fixată de majoritatea caselor de sondaje. (Ar fi curios să aflăm de ce ultimul Barometru de Opinia Publică, efectuat de SBS Axa, a renunțat la măsurarea opțiunii unioniste? Sau cifrele nu au convenit cuiva și s-a decis cenzurarea lor?)

În aparență, trendul respectiv nu se reflectă în componența Legislativului: dezideratul reunirii nu se regăsește printre obiectivele vreunui partid parlamentar; partidele unioniste înregistrează, din alegeri în alegeri, scoruri electorale tot mai modeste în ultimii zece ani. Unii analiști consideră că sociologii ar „umfla” cifrele unioniștilor. Dar la ce le-ar folosi?

Să aruncăm o privire asupra problemei și din alt unghi de vedere: câți deputați împărtășeau ideile românismului și unionismului printre cei 56 de deputați (26+30) ai Blocului ACUM și PD? Dacă urmărim biografia, rememorăm declarațiile deputaților pe parcursul anilor, descoperim că ponderea legislatorilor unioniști în Parlament, indiferent de haina partinică, ar putea să nu fie mai mică decât procentajul unioniștilor indicat de sondaje pe la începutul anului 2019, când au avut loc ultimele alegeri parlamentare în Republica Moldova (29%, conform sondajului IMAS din aprilie 2019).

De ce mulți alegători unioniști preferau să voteze cu PLDM lui Filat, care nu se declara unionist, decât cu PL-ul lui Ghimpu, care umbla cu drapelul unionismului la butonieră? De ce majoritatea unioniștilor au preferat să voteze, în 2019, pentru Blocul ACUM și PD, decât pentru partidele unioniste declarate? Credibilitatea liderilor e una dintre probleme. Liderii care nu reușesc să atragă nici câteva procente din voturi, concurând la prezidențiale, nu au cum asigura victoria (accesul în Parlament) pentru formațiunile lor.

Paradoxal, dar lipsa partidelor unioniste în Legislativ creează un dezechilibru primejdios pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova, pentru rezistența în fața neoimperialismului rus. Ca să nu mai vorbim despre reprezentativitatea formală a Parlamentului.

Din punctul nostru de vedere, soluția optimă în condiția de azi a fost propusă deja: o listă unionistă comună (cu un lider din afara politicului, recunoscut de majoritatea alegătorilor), sau un bloc electoral constituit de PPDA, PUN, BPU, AUR (deputații PPDA, PUN, constituind nucleul acestui bloc). Din păcate, șansele de realizare a acestor idei sunt mici, declarațiile unor lideri unioniști denotă același deficit cronic de realism. Că e din cauza aroganței, a prostiei, că e din alte motive dubioase - nu mai contează. Efectul va fi același.