Nicolae Negru // Unionismul și echilibrul Republicii Moldova
9229
Semne diacritice
O undă de șoc în rândurile stataliștilor, înviorare în rândurile unioniștilor: pentru prima dată în ultimii 30 de ani, numărul adepților reunirii Republicii Moldova cu România a depășit pragul de 40%. Conform celui mai recent sondaj de opinie, publicat de iData, 43,9% din alegători ar vota pentru, dacă duminica viitoare s-ar organiza un referendum în chestiunea Unirii. Întrebările au fost adresate în perioada 20 - 31 martie, eșantionul e de 1 314 persoane, iar marja de eroare a studiului e de 2,5%.
Câtă încredere putem avea în acest sondaj, ținând cont de faptul că în ianuarie și februarie, conform iData, ponderea unioniștilor era de 37,5%? Iar IMAS, care a efectuat strângerea datelor în perioada 9 - 23 martie, prezintă o cifră apropiată, de 36%.
E posibilă o răspândire atât de bruscă, în doar 10 zile, a sentimentului unionist? iData îl explică prin acțiunile umanitare ale României în Republica Moldova. Să fi influențat atât de mult atitudinea alegătorilor față de viitorul statului moldav nesimțirea autorităților, care nu și-au bătut capul să-și asigure cetățenii cu vaccinuri, apelând la ajutorul României, în primul rând? Sau cifra de 43,9% este una artificială, ascunzând vreo comandă politică bazată pe niște calcule sau strategii politice obscure?
Nu este exclusă nici una, nici alta. Dar și 36-37,5% nu sunt de neglijat, reflectând o tendință lentă, dar sigură a fenomenului unionist, fixată de majoritatea caselor de sondaje. (Ar fi curios să aflăm de ce ultimul Barometru de Opinia Publică, efectuat de SBS Axa, a renunțat la măsurarea opțiunii unioniste? Sau cifrele nu au convenit cuiva și s-a decis cenzurarea lor?)
În aparență, trendul respectiv nu se reflectă în componența Legislativului: dezideratul reunirii nu se regăsește printre obiectivele vreunui partid parlamentar; partidele unioniste înregistrează, din alegeri în alegeri, scoruri electorale tot mai modeste în ultimii zece ani. Unii analiști consideră că sociologii ar „umfla” cifrele unioniștilor. Dar la ce le-ar folosi?
Să aruncăm o privire asupra problemei și din alt unghi de vedere: câți deputați împărtășeau ideile românismului și unionismului printre cei 56 de deputați (26+30) ai Blocului ACUM și PD? Dacă urmărim biografia, rememorăm declarațiile deputaților pe parcursul anilor, descoperim că ponderea legislatorilor unioniști în Parlament, indiferent de haina partinică, ar putea să nu fie mai mică decât procentajul unioniștilor indicat de sondaje pe la începutul anului 2019, când au avut loc ultimele alegeri parlamentare în Republica Moldova (29%, conform sondajului IMAS din aprilie 2019).
De ce mulți alegători unioniști preferau să voteze cu PLDM lui Filat, care nu se declara unionist, decât cu PL-ul lui Ghimpu, care umbla cu drapelul unionismului la butonieră? De ce majoritatea unioniștilor au preferat să voteze, în 2019, pentru Blocul ACUM și PD, decât pentru partidele unioniste declarate? Credibilitatea liderilor e una dintre probleme. Liderii care nu reușesc să atragă nici câteva procente din voturi, concurând la prezidențiale, nu au cum asigura victoria (accesul în Parlament) pentru formațiunile lor.
Paradoxal, dar lipsa partidelor unioniste în Legislativ creează un dezechilibru primejdios pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova, pentru rezistența în fața neoimperialismului rus. Ca să nu mai vorbim despre reprezentativitatea formală a Parlamentului.
Din punctul nostru de vedere, soluția optimă în condiția de azi a fost propusă deja: o listă unionistă comună (cu un lider din afara politicului, recunoscut de majoritatea alegătorilor), sau un bloc electoral constituit de PPDA, PUN, BPU, AUR (deputații PPDA, PUN, constituind nucleul acestui bloc). Din păcate, șansele de realizare a acestor idei sunt mici, declarațiile unor lideri unioniști denotă același deficit cronic de realism. Că e din cauza aroganței, a prostiei, că e din alte motive dubioase - nu mai contează. Efectul va fi același.
13.08.2025
11:00
2564
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3790
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
97571
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
55555
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
38520
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
38870
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
39525
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
39800
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
40273
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
39954
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
39852
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38256
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
19.06.2026
20:58
252
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
366
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
361
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
407
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
420
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
476
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
534
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
464
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
569
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
537
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
445
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
527
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
593
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
694
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
787
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
773
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
700
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1018
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
935
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
699
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
776
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1058
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
865
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1113
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1388
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
Pregătiri în regim de URGENȚĂ pentru alegerea unui nou Mitropolit al Basarabiei
Lucrările la noul centru TBC de la „Marius Nasta” repornesc după deblocarea finanțării de 1,2 miliarde lei
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














