O pictură dispărută de 20 de ani, găsită de poliție cu ajutorul inteligenței artificiale

Furtul de opere de artă este o problemă la nivel mondial, iar forțele de poliție întâmpină dificultăți în a ține pasul cu fenomenul. Acum, acestea recurg la programe de inteligență artificială care pot depista operele ascunse cu multă ingeniozitate.

În octombrie 2024, în timpul vizitei de rutină la târgul anual de antichități din Parma, Italia, polițiștii au fotografiat operele de artă de la standuri. Nu era vorba despre aprecierea artei, ci despre o anchetă.

Imaginile au fost încărcate într-o bază de date internă, în timp ce ofițerii discutau cu vânzătorii și se plimbau printre statuete de bronz cât pumnul, cupe patinate, globuri îngălbenite și o mulțime nesfârșită de picturi în ulei.

Doar câteva ore mai târziu, sistemul poliției a semnalat una dintre fotografii: o pictură înfățișând o tânără cu pielea deschisă la culoare, îmbrăcată în turcoaz și roșu și ținând un pergament pe jumătate desfășurat.

A doua zi, polițiștii s-au întors la fața locului și au confiscat tabloul, pentru ca experții în artă să-l examineze mai atent. Pergamentul din pictură le-a dat, într-adevăr, motive de suspiciune, spune locotenent-colonelul Salvatore Rapicavoli, din unitatea italiană pentru Protejarea Patrimoniului Cultural. „Era ceva în neregulă.”

Echipa lui Rapicavoli este specializată de zeci de ani în găsirea operelor de artă furate în toată țara. El spune însă că sistemul de inteligență artificială, creat special pentru această activitate și testat la târg, le-a îmbunătățit considerabil metodele. De la introducerea sa, sistemul a ajutat echipa să detecteze mai repede operele furate și să observe detalii care, de obicei, scapă ochiului uman.

„Numărul potrivirilor a crescut exponențial”, spune Rapicavoli. De la lansarea sistemului, în noiembrie 2023, acesta a ajutat echipa să recupereze peste 300 de picturi și statui mari jefuite, precum și peste 165.000 de obiecte mai mici: monede, medalii, scrisori, manuscrise, obiecte religioase, timbre și cărți. Valoarea lor totală depășește 203 milioane de euro. Progresele înregistrate în Italia, atât în tehnologie, cât și în politici, deschid calea utilizării învățării automate în anchetele privind furturile de artă din întreaga lume și promit să transforme lupta globală împotriva traficanților de opere de artă.

La o primă vedere, un om ar fi putut trece cu vederea femeia care ținea pergamentul: doar câteva umbre mai întunecate, care păreau dezechilibrate. Însă echipa avea acum o anchetă în desfășurare.

Din 1969, poliția italiană păstrează o bază de date cu bunuri culturale jefuite din întreaga țară, de la picturi uriașe în ulei, smulse noaptea de pe altarele bisericilor, până la artefacte romane și etrusce antice, excavate ilegal. Baza de date, cea mai mare din lume, este actualizată constant cu raportări ale autorităților de protecție a patrimoniului și ale serviciilor vamale. Ea conține peste un milion de obiecte, deși doar unele dintre înregistrări includ fotografii ale artefactelor originale.

În trecut, pentru a găsi opere de artă furate, polițiștii italieni vizitau în mod regulat târguri, magazine de antichități și licitații de artă de lux, comparând obiectele întâlnite cu milioane de înregistrări păstrate la sediile lor. La început, acestea erau pe hârtie, iar mai târziu au fost digitizate și introduse într-o bază de date online. Polițiștii căutau potriviri una câte una, folosind cuvinte-cheie și detalii precum „pictură cu o femeie și un pergament”.

Rapicavoli spune că metoda era însă înceată și greoaie. Chiar dacă o vânzare părea suspectă, un ofițer care răsfoia sute de fotografii din baza de date pentru a găsi o potrivire putea să nu observe detalii importante. În plus, calitatea imaginilor originale ale artefactelor lăsa mult de dorit. Adesea, fotografiile fuseseră făcute cu decenii în urmă, alb-negru, de la distanță, pe peretele din sufrageria cuiva, și aveau porțiuni supraexpuse, zone acoperite sau un contrast exagerat.

„M-am întrebat cum ar putea tehnologia să rezolve această problemă”, spune Rapicavoli, inginer IT care s-a alăturat echipei poliției italiene pentru opere de artă furate în 2013. „Cel puțin în etapa masivă de căutare și comparare.”

În 2020, echipa sa a conceput un algoritm de inteligență artificială numit Sistemul de detectare a operelor de artă furate (Swoads). „Mașina nu obosește”, spune Rapicavoli. Mai ales, sistemul poate identifica amprente vizuale ascunse în opere, asociind asemănări între nuanțele de culoare și contururile generale.

De asemenea, poate recunoaște fragmente de picturi care au fost tăiate și rearanjate, așa cum se întâmplă adesea cu altarele mari, vândute pe bucăți, sau opere care au fost modificate după furt. „Indiferent dacă are sau nu sens, o recunoaște, pentru că face parte dintr-un ansamblu care a fost furat”, spune Rapicavoli. Sistemul poate reconstitui opera fără să-i înțeleagă cu adevărat sensul sau conținutul.

O căutare manuală după expresia „femeie cu un pergament” în baza de date a operelor furate nu ar fi rezolvat cazul pe care îl avea Rapicavoli. Cuvintele-cheie nu ar fi dus la pictura furată cu 20 de ani înainte, în care aceeași femeie cu pielea deschisă ține în brațe un miel alb și o ramură de palmier, nu un pergament.

Inteligența artificială a observat asemănările de culoare, model și compoziție, indiferent de pergamentul care lipsea, și a semnalat pictura printre milioane de artefacte furate, în ciuda încercării de a o deghiza. După ce sistemul a găsit imaginea-sursă cu care credea că se aseamănă, similitudinile au devenit imediat evidente și pentru ochiul uman.

O examinare mai atentă a confirmat că pictura de un metru înălțime, realizată în secolul al XVII-lea și înfățișând-o pe Sfânta Agnese, fusese jefuită din mica biserică Virgo Potens din Sulmona, lângă Napoli, la peste 500 de kilometri de târgul de artă din Parma. Furtul avusese loc în noaptea de 11 august 2004. Se pare că pictura fusese apoi acoperită cu alte straturi de vopsea, pentru a fi mai greu de recunoscut: mielul devenise pergament, iar aureola și ramura de palmier fuseseră șterse, astfel încât sfânta să pară o tânără păgână.

Pe măsură ce comerțul cu artă s-a mutat de la licitațiile față în față către piețele online, echipa lui Rapicavoli a încercat constant să țină pasul cu valul de anunțuri noi de pe platformele de comerț electronic, rețelele sociale și chiar dark web. Acum, Swoads poate parcurge continuu cataloage și anunțuri noi, zi și noapte, analizând internetul și comparând milioane de imagini cu baza de date a operelor furate.

În 2026, același program a ajutat echipa din orașul italian Torino să recupereze o pictură de Filippo Palizzi, „Riposo Della Pastorella” („Odihna păstoriței”), furată în iunie 1972 dintr-o galerie de artă modernă. Jaful a fost atât de grav, încât instituția a rămas închisă mai bine de 30 de ani.

Deși pictura lipsise timp de decenii și se pierduse prin depozitele pieței de artă și prin târguri comerciale, una dintre căutările obișnuite ale sistemului pe internet a găsit-o scoasă la vânzare pe site-ul unei case de licitații.

Totuși, inteligența artificială nu este o soluție miraculoasă împotriva furturilor de artă, spune Carina Popovici, cofondatoarea companiei Art Recognition, care folosește AI pentru autentificarea operelor. Aceste sisteme răspund la o întrebare specifică: imaginea corespunde unui obiect declarat furat? Ele nu prind hoții și nu pot semnala un obiect care nu a fost înregistrat niciodată, subliniază ea. „Recuperarea depinde în continuare de anchetatori și de cooperarea juridică”, spune Popovici. „Aș numi inteligența artificială un multiplicator de forță.”

Timothy Carpenter, fostul șef al echipei FBI pentru infracțiuni de artă și fondator al firmei de consultanță în gestionarea riscurilor Argus Cultural Property Consultants, este de acord. Programele nu pot înlocui gândirea analitică umană.

Mai întâi, există încă numeroase probleme tehnice de rezolvat. Deși tehnologia a devenit mult mai bună la recunoașterea operelor furate chiar și în fotografii de slabă calitate, ea întâmpină în continuare dificultăți atunci când datele folosite pentru antrenare sunt slabe. Recunoașterea obiectelor tridimensionale este, de asemenea, serios afectată: o vază fotografiată din față în raportul de furt probabil nu va corespunde unui anunț în care obiectul este fotografiat din spate. Echipa lui Rapicavoli lucrează deja la îmbunătățirea sistemului.

Există și probleme sistemice. „Ai nevoie de o echipă numeroasă, dedicată exclusiv urmăririi pistelor generate de inteligența artificială”, spune Carpenter, o resursă pe care majoritatea structurilor de aplicare a legii nu și-o pot permite. „Italienii au în jur de 300 de persoane în unitatea lor pentru infracțiuni de artă. La apogeul activității sale, FBI-ul avea 24.”

Inteligența artificială nu poate distinge întotdeauna o copie de presupusul original. În lume pot exista mai multe copii ale unei opere, autorizate sau nu. Carpenter spune că bazele de date nu cer dovada autenticității înainte de a înregistra o operă ca fiind furată, astfel încât obiectul furat poate să nu fie singura versiune existentă a unei picturi. De exemplu, baza de date a Interpolului arată că tabloul „The Melon Eaters” de Murillo a fost furat, spune Carpenter. „Dar pictura originală se află încă la Alte Pinakothek [în Germania] și nu este declarată furată.” Interpol a confirmat că baza de date înregistrează furtul altor versiuni ale picturii: o copie atribuită artistului, declarată furată la Roma în 2009, și o copie realizată de un discipol și semnată în mod fals cu numele lui Murillo, declarată furată la București în 1998.

Interpol a precizat că „în cazul picturii lui Murillo menționate, confirmăm că un original autentificat se află în prezent la Alte Pinakothek din München. Totuși, este obișnuit să existe mai multe versiuni ale unei capodopere, inclusiv copii realizate în timpul vieții artistului, opere ale discipolilor sau lucrări atribuite maestrului”.

Se discută mult și despre folosirea inteligenței artificiale pentru depistarea falsurilor. Algoritmii ar putea identifica duplicate sau prețuri suspecte și ar putea analiza detalii greu de observat, precum geometria tușelor, relațiile dintre culori și textura. Însă, spune Steven Frank, avocat specializat în proprietate intelectuală, care cercetează utilizarea AI pentru autentificarea artei, dezvoltarea unor astfel de instrumente este mai lentă și mai complexă cu tehnologia disponibilă în prezent.

Nu trebuie uitat că aceleași instrumente AI care îi ajută pe anchetatori pot fi utile și infractorilor. Aceștia pot manipula o imagine, schimba o ramă, repara digital zone deteriorate ale unei picturi, falsifica documente privind proveniența sau crea obiecte sintetice realiste, care nu există în realitate, spune Carpenter. „Așadar, inteligența artificială face lucrurile mai ușoare și, în același timp, mai dificile”, afirmă el.

Toate aceste aspecte îl preocupă pe Rapicavoli. Echipa sa va actualiza programul cu date din listele de supraveghere referitoare la categorii de artefacte despre care se estimează că vor ajunge pe piață, cum ar fi manuscrise ucrainene rare sau icoane care ar putea fi jefuite în timpul conflictului. Astfel, sistemul va putea rămâne în alertă. Echipa lucrează și la crearea unei rețele internaționale interconectate de identificare, până în 2027, deoarece activitatea italienilor nu se desfășoară în izolare.

Turcia are propriul sistem de inteligență artificială, pe care l-a folosit deja, de exemplu, pentru recuperarea din Regatul Unit a unor faimoase plăci furate din secolul al XV-lea. Cercetătorii francezi au creat și ei o aplicație, Arte-Fact, iar instituțiile culturale germane au lansat Kiku. În Statele Unite, cercetătorii de la Universitatea din Boston folosesc algoritmi de învățare automată pentru a identifica statui care ar putea fi furate din Cambodgia. Între timp, cercetătorii de la Universitatea Santa Clara din California au creat AI Provenance Assistant, un instrument care ajută la căutarea în arhive a operelor jefuite de naziști.

Interpol are, la rândul său, un program numit ID-Art, care conectează baze de date la nivel global. Datorită capacităților de recunoaștere a imaginilor, Guardia Civil din Spania a recuperat recent două mese renascentiste furate cu peste 40 de ani în urmă, comparând fotografii cu imagini neclare, alb-negru, din baza de date, datând din 1979. Autoritățile au recuperat și trei monede de aur din perioada Imperiului Roman, cu o valoare de până la 200.000 de euro.

Indiferent cât de avansată este, inteligența artificială va fi probabil mai puțin utilă pentru recuperarea operelor furate recent sau a celor foarte cunoscute, spune Frank. „Hoții știu că nu trebuie să încerce să le vândă prin canalele tradiționale”, observă el. Multe dintre aceste furturi sunt comandate direct de colecționari, iar operele ajung, probabil, într-un seif sau într-un depozit de tip freeport.

De fapt, majoritatea cazurilor rezolvate de noile sisteme AI privesc opere mai puțin cunoscute, iar hoții sunt adesea dispuși să le devalorizeze — tăindu-le sau modificându-le — în loc să riște să fie prinși. „Nu mă aștept ca sistemul să-mi găsească operele lui Antonello da Messina furate în această vară, să fie foarte clar”, spune Rapicavoli. „Nu mă aștept să-mi găsească «Nașterea» lui Caravaggio, una dintre operele noastre cele mai căutate.”

De exemplu, nu există dovezi care să permită transformarea furtului picturii Sfintei Agnese într-un caz penal real. Furtul a avut loc cu peste două decenii în urmă, iar legea italiană nu mai permite urmărirea penală. Comerciantul de antichități din Napoli avea puține informații despre proveniența tabloului și, probabil, îl moștenise prin afacerea familiei sale.

Totuși, faptul că nu este vorba despre o captură spectaculoasă, de milioane de euro, nu înseamnă că pictura nu are valoare sentimentală și locală pentru comunitate, spune Rapicavoli. La 20 mai 2025, echipa sa a returnat tabloul micii biserici Virgo Potens din Napoli, unde va fi restaurat și pus din nou la locul său. Localnicii, își amintește el, au fost încântați.