Drona Poseidon, „arma apocaliptică“ a Rusiei
4788
Sursa: romanialibera.ro Rusia este pregătită să desfășoare în zona Pacificului drone Poseidon, submarine cu tehnologie nucleară, media ruse precizează că SUA este ținta principală a noilor armamente, dar Poseidon poate deveni o problemă și pentru China.
Potrivit TASS Newswire, sistemul de arme este în curs de testare subacvatică. Două submarine ce transportă drona Poseidon vor fi integrate în Flota rusă a Pacificului, alte două urmând să se alăture Flotei de Nord. Președintele rus, Vladimir Putin, a dezvăluit informațiile cu privire la construcția dronei în martie a anului trecut, când a declarat că vehiculele submarine fără echipaj, pot transporta un cap nuclear de două megatone și sunt capabile să distrugă portavioane inamice și infrastructuri.
Deși se știe că rușii obișnuiesc să prezinte cu emfază materialul lor militar de tehnologii „de vârf”, analiștii occidentali sunt divizați în păreri și doresc să afle dacă noua dronă-torpilă constituie o amenințare asimetrică credibilă pentru mijloacele militare americane în Pacific sau în altă parte, scrie Asia Times.
Lyle Goldstein, cercetător la UE Naval War College, susține că acest sistem „reprezintă o amenințare importantă pentru forțele americane, Japonia și alte țări, dar importanța strategică nu trebuie supraestimată”. Goldstein notează că sistemul nu a fost testat în niciun mod și persistă dubiile privind capacitățile sale.
Par să existe riscuri evidente în utilizarea unei drone cu propulsie nucleară și sunt numeroși experți care cred că Rusia nu va merge dincolo de planuri și de negocieri. Cercetătorul american nu vede desfășurarea dronelor Poseidon ca pe un eveniment important și consideră că sistemul a fost pus la punct în principal pentru rezolvarea problemei „apărării antirachetă”, referindu-se la vastul scut antirachetă american. Astfel de „arme apocaliptice” ca această dronă submarină, pot fi aparent ușor contracarate prin alte arme, cum este formidabilul arsenal american de rachete lansate de pe submarine.
Din partea rusă, un expert a declarat că astfel de arme vor deschide calea unei noi curse a înarmării nucleare, adăugând și o nouă dimensiune. „Sistemul intră evident în categoria armelor strategice, dar nu este acoperit de niciun acord existent de control al armamentului, cum este noul tratat START din 2010”. Amplasarea dronei Poseidon va crea serioase dificultăți pentru viitoarele tentative de control al armamentului, în special în ce privește definirea, verificarea etc., ceea ce va slăbi acest tratat și va compromite perspectivele extensiei sale după 2021.
Risc pentru ținte de coastă
Alexei Muraviev, profesor la Universitatea Curtin din Perth, susține că sistemul Poseidon al dronelor submarine ruse este conceput să atace în principal ținte costiere cheie, cum sunt bazele navale și grupurile de luptă. „Devenit operațional, el prezintă un risc ridicat pentru bazele și activele celei de-a 7-a și a 3-a Flotă americană, ca și pentru coasta pacifică americană”.
Muraviev estimează că, în cazul unei confruntări militare deschise cu SUA, marina rusă va transforma probabil în ținte cu prioritate principalele baze navale ca San Diego, Pearl Harbor sau Yokosuka, mai ales dacă în momentul atacului vor dispune de resurse navale cum sunt portavioane, nave amfibii, crucișătoare cu rachete ghidate Aegis și distrugătoare. Într-un astfel de context, „utilizarea torpilelor Poseidon împotriva importantelor resurse navale ar permite atingerea unor rezultate strategice cu o singură lovitură strategică rapidă”.
Dacă Statele Unite sunt îngrijorate de amplasarea dronelor Poseidon în Pacificul de Vest, nici China nu este la adăpost. Beijingul înțelege că aceste arme ar putea acționa în toate direcțiile. China are motive să fie îngrijorată de amplasarea noului vehicul strategic al Rusiei, dar relațiile între cele două mari puteri sunt bune și, ca atare, chinezii nu văd dronele Poseidon ca pe o amenințare imediată. Collin Koh, cercetător la S Rajaratnam School of International Studies din Singapore, declară că Rusia și China pot fi considerate mai curând „amici ciudați” decât adevărați parteneri pe termen lung și dacă „textura relațiilor viitoare dintre SUA și Rusia se va schimba, ar putea antrena riscuri pentru Beijing”. În plus, pe termen lung, China ar putea vedea Rusia devenind un potențial al doilea front „de provocare în domeniul naval, după Statele Unite”. În orice caz, Poseidon va încuraja Beijingul să-și accelereze eforturile în cadrul programelor echivalente.
Sursa: romanialibera.ro
28.03.2025
17:14
2210
VIDEO // „Partenerul strategic Rusia” vrea să DISTRUGĂ transportatorii din R. Moldova. Guvernul: „Din nou, fără motiv, Rusia lovește economic R. Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”
12.03.2024
11:14
2265
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
26.04.2022
10:12
6952
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
15.10.2021
09:41
18026
România întinde o mână R. Moldova, după ce Rusia a solicitat un preț EXORBITANT pentru gazele naturale: „România nu va abandona frații de peste Prut, nu va abandona niciodată R. Moldova în plină iarnă”
01.12.2020
10:11
3184
Rusia TRIȘEAZĂ când afirmă că retragerea trupelor GOTR din Transnistria ar putea duce la o „destabilizare” în zonă. De ce tace MAEIE? „Această instituție exprimă poziția unui fost lider politic respins de către cetățeni”
11.06.2020
12:34
5460
DOC // Vlad Plahotniuc a ATACAT în judecată decizia lui Mike Pompeo de a-l declara INDEZIRABIL pe teritoriul SUA. O instanță din New York va examina vineri recursul său. ARGUMENTELE invocate de Plahotniuc
15.04.2020
12:59
6897
FOTO // Nu e GLUMĂ! R. Moldova EXPORTĂ în Polonia echipamente de protecție pentru medici: „De ce Guvernul cumpără materiale din China la prețuri de 2-3 ori mai mari decât cele disponibile pe piața locală?”
28.03.2020
22:41
3814
SUA se implică în lupta împotriva noului CORONAVIRUS în R. Moldova. Americanii vor acorda asistență medicală în valoare de 1,2 MILIOANE de dolari
15.06.2019
09:35
3602
Departamentul de Stat SALUTĂ transferul pașnic al puterii către Guvernul Sandu, însă solicită „REȚINERE” în această perioadă de tranziție
22.02.2019
12:00
4937
Nicolae Negru, despre noul dosar penal deschis de ruși pe numele lui Plahotniuc: „Acțiunea se înscrie, cu certitudine, în efortul de a influența alegerile din R. Moldova în folosul PSRM, adică al Rusiei”
31.01.2019
18:30
2848
POVESTEA româncei al cărei startup a fost finanţat cu 20 de milioane dolari în SUA
30.01.2019
19:30
5641
Cel mai scump PEȘTE din lume care este transportat cu escortă
261
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
494
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
469
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
638
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
579
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
716
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
669
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1632
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
639
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
685
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
988
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
868
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
952
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
777
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
866
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
741
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
778
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
747
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
876
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
780
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
767
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
850
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
896
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
842
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
840
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














