DOC, VIDEO // Deputații PD solicită instituțiilor europene să investigheze dacă „guvernarea PLDM și Maia Sandu” sunt implicați în furtul miliardului. Schimb de REPLICI între reprezentanții PD și PAS în fața Parlamentului
2646
captură Deputații din fracțiunea Partidului Democrat (PD) au elaborat propria petiție către Parlamentul European și Comisia Europeană, prin care solicită să fie investigată frauda bancară din R. Moldova, în baza exemplului Mișcării de rezistență ACUM, din care fac parte PAS, PPDA, PLDM, dar și exponenți ai societății civile.
Mai mulți deputați democrați, printre care Sergiu Sârbu, Anatolie Zagorognîi, Cornel Dudnic și Valentina Stratan au fost întâmpinați în această dimineață la Parlament de către vicepreședintele PAS, Mihai Păpușoi. Ultimul i-a îndemnat pe deputații democrați să semneze petiția Mișcării de Rezistență ACUM, prin care se solicită instituțiilor internaționale să investigheze furtul miliardului.
Această petiție a adunat până acum circa 20 de mii de semnături din cele 50 de mii pe care și le-au propus să le colecteze inițiatorii.
Deputatul PD, Sergiu Sârbu, a luat petiția de la Păpușoi și a început să scrie ceva pe foaie. Apoi a arătat că cere ca instituțiile europene să investigheze dacă PLDM, care era la guvernare, precum și Maia Sandu, care a fost aleasă deputat pe listele liberal-democraților, sunt implicați în acest furt.
„Dar dvs. știți cine-s autorii furtului? Cei care stau la Penitenciarul 13. Platon, Filat, Maia Sandu… Corect, Ilan Șor. El e condamnat și are loc procesul de judecată. Năstase cu nănașii lui Țopa”, a spus democratul Anatolie Zagorodnîi.
Acesta a fost completat de Valentina Stratan: „Hoțul strigă prindeți hoțul. Da, hoții sunt din PLDM și Maia Sandu”.
În replică, Păpușoi a întrebat-o pe Valentina Stratan cum „are tupeul” să spună așa ceva despre Maia Sandu: „Vedeți declarația dumneaei de avere”.
„Da, am tupeul să spun asta, așa cum și ea are tupeul să spună că trăiește din rezerve”, a adăugat Stratan.
Imediat după asta, Sergiu Sârbu a scos din mapă o petiție către instituțiile europene elaborată de PD, prin care se cere investigarea implicării fruntașilor PLDM în jefuirea Băncii de Economii, a Băncii Sociale și a Unibank.
„Ne adresăm cu solicitarea de a efectua verificări la nivelul UE, care să vizeze posibila implicare a guvernării PLDM și a doamnei Maia Sandu, care a fost membru al acestei guvernări, în jefuirea celor trei bănci moldovenești. Există indicii serioase că PLDM a fost finanțat în campania electorală din 2014 de omul de afaceri Ilan Șor tocmai din bani proveniți de la aceste trei bănci falimentare, de această finanțare beneficiind o parte dintre candidații PLDM, inclusiv dna Maia Sandu”, a spus Sârbu, care l-a îndemnat pe Păpușoi să semneze.
Reprezentantul PAS a declarat că nu poate semna „acuzații sfruntate” la adresa Maiei Sandu. „Ce avem noi cu PLDM?”, a întrebat Păpușoi.
Sârbu i-a răspuns că Maia Sandu a fost aleasă în calitate de deputat pe listele PLDM și că ar fi bine de verificat dacă acuzațiile la adresa ei sunt „sfruntate”.
Deputații PD cer și investigarea liderului PPDA, Andrei Năstase, care ar fi organizat proteste pe bani oferiți de Ilan Șor și Vlad Filat. „Solicităm, de asemenea, ca cercetările să vizeze și persoana dlui Andrei Năstase, președinte al PPDA, despre care există indicii solide că în anul 2015 a organizat proteste de stradă finanțate de către dnii Șor și Filat, cu bani devalizați din cele trei bănci menționate”, se mai spune în petiția PD.

16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.08.2026
09:36
01.08.2026
09:28
01.08.2026
07:21
01.08.2026
06:53
01.08.2026
06:25
01.08.2026
02:59
01.08.2026
02:51
01.08.2026
01:43
01.08.2026
01:30
01.08.2026
01:28
01.08.2026
01:23
01.08.2026
01:07
31.07.2026
23:31
31.07.2026
23:20
31.07.2026
22:26
31.07.2026
22:18
31.07.2026
21:29
31.07.2026
20:41
31.07.2026
20:32
31.07.2026
19:24
31.07.2026
18:57
31.07.2026
18:23
31.07.2026
18:18
31.07.2026
18:10
31.07.2026
18:07
Nou atac rusesc cu rachete balistice asupra Kievului: nouă morți și zeci de răniți, în timp ce Trump amână decizia privind Patriotele ucrainene
Serviciul Vamal descoperă nereguli la importuri: peste 1,4 milioane de lei vor intra suplimentar la buget după controalele din iulie
Avion de vânătoare F-35 al pușcașilor marini s-a prăbușit lângă baza Top Gun din California, pilotul s-a catapultat și a fost salvat
Războiul pentru orbită: cum pregătesc marile puteri distrugerea sateliților și transformarea spațiului în câmp de luptă


















