Demiterea Guvernului Chicu și învestirea unui EXECUTIV ANTICRIZĂ, care să activeze până după alegerile prezidențiale. „Ulterior decidem dacă mergem mai departe sau la ANTICIPATE”
4199
Liderul grupului „Pro-Moldova”, Andrian Candu, îndeamnă PAS, PPDA, Partidul „ȘOR”, dar și Partidul Democrat (PD) aflat la guvernare să semneze o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Totuși, până atunci, partidele ar trebui să se așeze la masa de negocieri pentru a ajunge la un consens privind învestirea unui "guvern anticriză", care va lua măsuri dure pentru a scoate R. Moldova din criza pandemică, dar și cea economică.
„Suntem deschiși pentru a subsemna o moțiune de cenzură, pentru că acest Guvern trebuie să plece, indiferent care fracțiune parlamentară ar propune documentul. Noi nu vânăm funcții sau beneficii, nu jinduim postura de lider al opoziției libere. Noi vrem un guvern anticriză, hotărât să scoată țara din criza acutizată de incompetența celor care astăzi au pus mâna pe majoritatea instituțiilor statului. Un guvern care să se preocupe de medicină, de educație, de problemele oamenilor rămași fără venituri și mulți cu datorii”, a declarat în această seară Candu, în cadrul emisiunii „Anatomia Puterii”, de la 10 TV, moderată de editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru.
Potrivit lui Candu, guvernul anticriză propus trebuie să recupereze încrederea partenerilor din UE și să organizeze alegeri parlamentare anticipate libere și corecte.
„Asta pentru că, acum, cele mai importante instituții sunt abuzate de președintele Dodon și, astfel, la această oră nu sunt deja condiții echitabile pentru o competiție electorală liberă și democratică. Acest guvern anticriză va funcționa până după alegerile prezidențiale. Atunci ne vom așeza și vom decide dacă mergem mai departe sau la anticipate. Pentru toate acestea trebuie să discutăm în cadrul opoziției parlamentare ce se va întâmpla în continuare, pentru că nu putem lăsa țara fără guvern”.
Candu a adăugat că inițiativă lansată astăzi de „Pro-Moldova” a fost luată în contextul deciziei de ieri a Curții Constituționale, când opoziția a reușit să obțină anularea Acordului de împrumut cu Federația Rusă
„Exemplul de ieri de la CC a arătat cum prin eforturi conjugate putem obține rezultate bune și pentru aceasta nu trebuie să pretindem că ne simpatizăm reciproc. Trebuie doar să punem interesul oamenilor mai presus de supărările noastre. Astăzi, am făcut un apel de consolidare, dar rămâne să vedem care ar fi formatul discuțiilor. Nu avem condiții speciale, nici chef de spectacole. Suntem deschiși pentru stabilirea unor piloni de lucru, stabilirea priorităților și să determinăm etapele pentru investirea Guvernului”, a punctat acesta.
Fostul spicher spune că a făcut un scurt schimb de păreri cu reprezentanții PAS și PPDA, dar nu vrea să pună presiune.
„Și ei trebuie să discute în interiorul formațiunilor. Putem aștepta câteva zile. Chiar dacă nu avem acum majoritate parlamentară, faptul că ne vom consolida, că vom face un front comun, va fi un semnal și pentru colegii care se află acum la guvernare”.
Sursa citată a mai adăugat că Dodon trișează atunci când spune că nu va desemna un premier propus de o nouă majoritate parlamentară. Asta pentru că există jurispridența CC care îl obligă să accepte candidatul propus de majoritatea parlamentară.
De menționat că doar Partidul „ȘOR” a anunțat public că aderă la „blocul antiguvernamental” anunțat de Candu.
12.03.2026
11:36
5170
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
3820
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
7192
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5432
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9364
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
9660
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13367
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15071
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
14766
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
13729
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
28.03.2026
16:03
19
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
56
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
469
Horoscopul zilei 28.03.2026
530
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
718
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
603
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
731
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
654
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
688
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
681
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
693
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
727
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
617
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
609
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
723
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
877
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
628
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
726
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2260
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
792
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
755
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
821
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
834
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
774
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
798
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
Horoscopul zilei 28.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














