DECLARAȚIE: „Asistăm la un fenomen de CANIBALIZARE, când un partid DEVOREAZĂ alte formațiuni”
3834
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că nu a rămas deloc surprinsă de faptul că șase foști deputați liberal-democrați, alături de care a acces în Parlament după alegerile din 2014, au decis să adere la Partidul Democrat, condus de Vlad Plahotniuc.
„Continuă procesul de uzurpare a puterii de către partidul care a acumulat doar 15% la ultimele alegeri parlamentare, iar ulterior, prin metode ilegale, cu bani, a reușit să subordoneze membrii Parlamentului fără a ține cont de voința poporului. Eu aș înțelege dacă PD ar avea o susținere, conform sondajelor, de 60%, dar așa formațiunea are o susținere mai mică decât în 2014. Ei au nevoie de voturi pentru uninominal. Ținta lor este majoritatea constituțională și nu o să mă mire dacă vor obține această performanță în ghilimele”, a subliniat astăzi Sandu, într-o conferință de presă.
La rândul său, secretarul general al PAS, Igor Grosu, spune că PD „canibalizează” politicul din R. Moldova. „Asistăm la un fenomen de canibalizare, când un partid devorează alte partide. Toate partidele care au fost îmbrățișate de PD ajung să fie devorate. Nu este exclus că și Partidul Socialiștilor, care colaborează cu PD, să ajungă în aceeași situație”, a spus Grosu.
Maia Sandu a completat că „această canibalizare” persistă și în interiorul PD: „Când a ajuns Plahotniuc în PD, au început să se schimbe actorii. Cei care decideau soarta partidului au fost dați la o parte”.
Nu a scăpat de critici nici președintele Igor Dodon, care ar face jocul lui Plahotniuc. În speță, Sandu l-a acuzat pe Dodon că, prin organizarea unui referendum consultativ, șeful statului nu urmărește altceva decât să-și facă o campanie din contul banilor de la buget.
„Dodon vrea să-și facă campanie din banii noștri. El de fapt vrea să-și promoveze mesajul, înțelegând că majoritatea parlamentară nu va lua în seamă rezultatele plebiscitului. El se pregătește de alegerile parlamentare din 2018 sau când or fi ele. Cum PD a scos găselnița cu votul uninominal, așa și Dodon cu acest referendum. Vedem că lupta cu corupția nu e pe agenda președintelui și asta e clar”, a conchis Maia Sandu.
14.07.2026
10:08
06.07.2026
11:02
13.10.2025
13:06
28.09.2025
16:32
08.07.2025
10:17
15.02.2023
12:08
10.02.2023
15:30
02.02.2023
13:59
25.01.2023
12:14
17.01.2023
15:14
16.08.2026
23:15
16.08.2026
22:04
16.08.2026
19:49
16.08.2026
19:32
16.08.2026
19:05
16.08.2026
18:26
16.08.2026
16:54
16.08.2026
16:53
16.08.2026
16:37
16.08.2026
16:12
16.08.2026
14:34
16.08.2026
14:20
16.08.2026
14:11
16.08.2026
13:33
16.08.2026
12:54
16.08.2026
12:49
16.08.2026
12:27
16.08.2026
11:27
16.08.2026
11:04
16.08.2026
10:30
16.08.2026
10:07
16.08.2026
09:44
16.08.2026
08:41
16.08.2026
08:27
16.08.2026
08:04
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington


















