De ce nu se găsesc resturi ale avionului dispărut. ADEVĂRUL despre ce se întâmplă cu o aeronavă care se prăbuşeşte în apă
1120
Un fost pilot al American Airlines spune că şansele să nu existe resturi ale aparatului de zbor Malaysia Airlines, dispărut pe data de 8 martie, la suprafaţa apei sunt extrem de mici. Dacă avionul a ajuns, însă, pe fundul oceanului, recuperarea epavei va fi o provocare extraordinară, scrie Mediafax.
Până acum, niciunul dintre obiectele recuperate de echipele de căutare nu pare să facă parte din avionul Malaysia Airlines, dispărut la începutul lunii martie. Şansele ca aeronava să fi rămas intactă după prăbuşire şi să se scufunde sunt extrem de reduse, aşa că, în mod normal, resturile ar fi trebuit să plutească la suprafaţa oceanului. Totuşi, numărul obiectelor aparţinând aparatului de zbor şi distribuţia acestora variază, în funcţie de tipul impactului cu apa, a spus, pentru CNN, Jim Tilmon, fost pilot al American Airlines.
La mai mult de o lună de la dispariţia zborului MH370, autorităţile caută în continuare cutiile negre ale aeronavei. Până acum însă, după 35 de zile, aceştia nu au recuperat nici măcar un obiect care să aparţină zborului companiei Malaysia Airlines. După spusele lui Tilmon, unghiul la care a avut loc contactul apa şi starea în care era aeronava în momentul prăbuşirii au un rol foarte important în găsirea epavei sau a unor resturi. Numărul şi distribuţia acestora ar fi diferită în caz că aparatul de zbor s-a dezintegrat în aer, s-a prăbuşit la un unghi mai mult ori mai puţin abrupt sau a amerizat, perfect paralel cu apa.
Dacă avionul s-a dezintegrat în aer
În această situaţie, rămăşiţele aeronavei ar fi trebuit să fie răspândite pe o zonă destul de întinsă şi, teoretic, mai uşor de găsit. Un Boeing 707 al British Overseas Airways Corporation s-a dezintegrat în timpul zborului, în apropierea muntelui Fuji, Japonia, în 1966. Toţi cei 113 pasageri şi cei 11 membri ai echipajului au decedat, iar aeronava a lăsat un câmp de resturi care se întindea pe 16 kilometri.
- Dacă aeronava s-a prăbuşit la un unghi abrupt
Dacă avionul s-a prăbuşit la un unghi suficient de abrupt, ar fi putut să se scufunde împreună cu pasagerii şi o mare parte din fuzelaj. Chiar şi aşa însă, în momentul impactului, aparatul de zbor s-ar dezintegra şi unele obiecte, cum ar fi scaunele şi bagajele, dar şi cadavrele pasagerilor, s-ar ridica la suprafaţa apei. Aşa s-a întâmplat în cazul avionului McDonnell Douglas MD-83, aparţinând companiei Alaska Airlines, care s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, în 2000, provocând moartea tuturor celor 88 de persoane de la bord. Atunci, echipele de căutare au recuperat 85% din fuzelaj, ambele motoare şi cutia neagră.
- Dacă piloţii au încercat să amerizeze sau avionul s-a prăbuşit la un unghi mai puţin abrupt
Într-o astfel de situaţie, aparatul de zbor ar fi putut să rămână în mare parte intact, sau, cel puţin, să nu se dezintegreze. Totuşi, în 1996, un Boeing 767 al companiei Ethiopian Airlines a fost deturnat de trei persoane care sperau să obţină azil politic în Australia. Rămas fără combustibil, căpitanul a încercat să amerizeze lin, în apropiere de insulele Comore. Chiar şi aşa, aeronava s-a rupt şi 125 dintre cele 175 de persoane de la bord şi-au pierdut viaţa. "Nu e ca şi cum ai lovi apa cu palma, e ca şi cum ai intra cu maşina într-un zid", spune Tilmon, "şi, ca şi în acea situaţie, cel mai probabil, vor fi nenumărate resturi", adaugă el.
- Cât de adânc e oceanul?
În situaţia în care piloţii au reuşit să amerizeze sau avionul s-a prăbuşit aproape paralel cu apa şi s-a scufundat ulterior, atunci epava se găseşte, cel mai probabil, pe fundul Oceanului Indian. Autorităţile au redus zona de căutare la 58.000 de kilometri pătraţi, însă cea mai mare problemă cu care se înfruntă nu este pusă de suprafaţa mare, ci de adâncimea apei. Semnalele pe care le-au recepţionat echipele de căutare vin de pe fundul oceanului, la aproximativ 15.000 de picioare, 4.572 de metri, de suprafaţă. E ca şi cum ai sta în vârful unui munte şi ai incerca să găseşti o valiză aflată la poalele acestuia, notează CNN.
Distanţa de la suprafaţă până la fundul oceanului, de 4.5 kilometri adâncime, este mai mare decât înălţimea turnului Eiffel (324 de metri), a Statuii Libertăţii (93 de metri) şi a Burj Khalifa (828 de metri), puse una una peste alta. De fapt, cinci clădiri la fel de înalte ca Burj Khalifa ar avea o înălţime de doar 4.140 de metri, mai mică decât adâncimea apei în zonă. Sylvia Earle, oceanograf, spune că "sunt doar câteva submarine care pot transporta oameni la asemenea adâncimi". Spre exemplu, doar trei persoane au coborât, până acum, în Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe Pământ, de aproximativ 11.000 de metri.
Dacă localizarea epavei va fi extrem de dificilă, aducerea ei la suprafaţă va fi o provocare incredibilă. Nava Titanic, scufundată la aproape 3.800 de metri, în Oceanul Atlantic, a fost redescoperită după 73 de ani de la accident, în 1985, şi încă nu a fost recuperată. La fel, avionul Airbus A330, prăbuşit în ocean în 2009, se află încă la 3.800-4.000 de metri adâncime, iar 74 dintre cele 228 de victime nu au fost încă aduse la suprafaţă.
17.05.2026
20:02
345
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
334
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
563
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
346
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
413
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
08:28
638
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1131
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1400
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
952
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
879
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
17.05.2026
20:02
327
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
322
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
554
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
340
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
404
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
699
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
634
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1111
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1398
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
950
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
876
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
931
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1523
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
833
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1576
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
815
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
16.05.2026
13:46
881
Republica Moldova, în top la Regeneron ISEF 2026: locul 4 și două premii speciale pentru elevii din Chișinău
16.05.2026
13:29
862
170 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Educație fizică de la Chișinău
16.05.2026
10:22
1639
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
848
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
1035
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
934
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
971
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
1002
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
1132
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














