07:35:33 30.04.2026
Stiri

Dacă vrei un SALARIU de 5 000 de euro pe lună, atunci înscrie-te în „Legiunea, patria mea!”

Știri 19.06.2018 07:30 Vizualizări7780
Dacă vrei un SALARIU de 5 000 de euro pe lună, atunci înscrie-te în „Legiunea, patria mea!”

Mii de bărbaţi din toate colţurile lumii, de toate condiţiile sociale şi toate religiile, se înrolează în Legiunea străină, o legendă vie care-i aşteaptă pe cei ce sunt pregătiţi să-şi desăvârşească destinul sub stindardul celui mai celebru corp militar din istoria militară a omenirii.

Concurenţa e acerbă, doar unul din 12 oameni fiind acceptat, scrie jurnalul.ro. Este singura instituţie din lume care îi dă omului o a doua şansă, indiferent de ce s-a întâmplat până atunci. Recrutul îşi lasă în urmă întreaga viaţă, îşi părăseşte familia şi prietenii, intrând într-o nouă comunitate. Vine în Legiune şi o ia de la început, renaşte, fără a fi întrebat prea multe despre ce a făcut. Chiar semnează un contract sub un nou nume. Acceptă să-şi dea viaţa pentru noua familie. În primele trei săptămâni se fac testări riguroase, apoi urmează 16 săptămâni de antrenament.

Condiţiile în care se desfăşoară pregătirea legionarilor sunt extrem de dure. În timpul antrenamentului, legionarii mărşăluiesc pe o distanţă de 40 de kilometri având în spate echipamentul militar şi arma aferentă, a căror greutate combinată variază între 25-30 kg, în funcţie de anotimp şi tipul de misiune. Tradiţional, în timpul marşului, legionarii cântă „Le Boudin”, cel mai cunoscut cântec al Legiunii, vechi de peste 100 de ani.

La fel de importantă este deprinderea tehnicilor de luptă corp la corp. În acest scop, legionarii au dezvoltat un sistem de luptă care cuprinde elemente diverse de karate, jiu-jitsu, kung fu, silat şi sambo. Nu este vorba de practicarea unei arte marţiale propriu-zise, ci mai degrabă de însuşirea celor mai eficiente mişcări folosite în lupta corp la corp.

Antrenamentele sunt deosebit de solicitante atât pentru fizic, cât mai ales pentru psihicul uman. Se urmăreşte eliminarea fricii şi a urii, considerate principalele vinovate în cazul pierderii unei lupte. Printre metodele de antrenament se numără şi expunerea la frig, la foame şi somnul insuficient. Mândria acestui corp al armatei franceze este regimentul de paraşutişti; acesta reprezintă elita Legiunii.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 17.28 1 RON 3.97 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte