Stiri
Termenul de examinare a sesizărilor la Curtea Constituţională (CC) a fost redus de la şase la patru luni, potrivit unui proiect de lege votat astăzi de Parlament în lectură finală.
Iniţiativa aparţine deputatului neafiliat Sergiu Sârbu care afirmă că, astfel, instanța supremă nu va mai putea tărăgăna examinarea sesizărilor.
Același proiect de lege îi obligă pe magistrații de la CC să examineze în regim de urgență, timp de 30 de zile, sesizările care conţin circumstanţe ce pot afecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Inițiativa ma propune lărgirea temeiurilor de recuzare a judecătorilor. Astfel, magistratul va putea fi recuzat nu doar în cazul în care a participat la elaborarea actului contestat, dar şi în cazul în care s-a pronunţat asupra problemei care face obiect al sesizării.
Curtea Constituțională nu va mai tărăgăna examinarea sesizărilor
Politică
18.04.2013
16:01
883
883
Iniţiativa aparţine deputatului neafiliat Sergiu Sârbu care afirmă că, astfel, instanța supremă nu va mai putea tărăgăna examinarea sesizărilor.
Același proiect de lege îi obligă pe magistrații de la CC să examineze în regim de urgență, timp de 30 de zile, sesizările care conţin circumstanţe ce pot afecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Inițiativa ma propune lărgirea temeiurilor de recuzare a judecătorilor. Astfel, magistratul va putea fi recuzat nu doar în cazul în care a participat la elaborarea actului contestat, dar şi în cazul în care s-a pronunţat asupra problemei care face obiect al sesizării.
Stiri relevante
28.04.2021
19:24
4810
Dodon s-a LANSAT deja în CAMPANIA electorală și schimbă macazul: „Aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile…”. DEZINFORMĂRILE lansate de Dodon la adresa Maiei Sandu și a ambasadorilor occidentali
26.04.2021
19:46
4397
Moscova sare în APĂRAREA majorității PSRM-ȘOR: „Constatăm amestecul direct al SUA și UE în treburile INTERNE ale R. Moldova. Reprezentanții SUA și ai UE refuză să manifeste respect față de acțiunile legislatorilor moldoveni”
26.04.2021
09:50
3225
LIVE VIDEO // PAS îi RĂSPUNDE lui Dodon din fața Curții Constituționale, unde are loc un PROTEST în apărarea Constituției: „Acest penal, hoț și FRICOS ne-a chemat la dialog... Noi nu avem ce discuta cu PENALII”
26.04.2021
09:17
5055
Liderul PSRM cheamă opoziția la DIALOG, după ce Procuratura Generală a fost sesizată în legătură cu „uzurparea puterii în stat de către grupul criminal organizat și conduse de cetățeanul Igor Dodon”
23.04.2021
21:29
9034
Dodon s-a SPERIAT și bate în RETRAGERE? Acesta o cheamă pe Maia Sandu la DIALOG. Socialistul i-a ADMONESTAT pe Hogan și Michalko de la Moscova: „Dacă nu vă place decizia, mergeți în JUDECATĂ. Domnica Manole este coruptă”
23.04.2021
16:13
2928
Maia Sandu a convocat de URGENȚĂ ședința Consiliului Suprem de Securitate: „Există riscul de subminare a ordinii constituționale în R. Moldova”
16.04.2021
12:59
15808
Domnica Manole răspunde ATACURILOR lansate de socialistul Dodon: „Actele de RĂZBUNARE pentru deciziile adoptate sunt inadmisibile”
15.04.2021
15:27
4949
VIDEO, DOC // Curtea Constituțională a DECIS: Parlamentul urmează a fi DIZOLVAT. Doi magistrați au avut opinii SEPARATE
09.04.2021
12:39
5619
Zinaida Greceanîi, ultima TENTATIVĂ pentru a AMÂNA DIZOLVAREA actualului Parlament. Spicherul a trimis un DEMERS la Curtea Constituțională
29.03.2021
18:25
3899
Nicolae Negru consideră CORECTĂ decizia președintelui: „Este împotriva spiritului Constituției, a declarației privind CAPTURAREA statului ca Maia Sandu să propună un candidat, în spatele căruia e „kuliokarul” Dodon și fugarii Șor și Plahotniuc”
28.04.2021
19:24
26.04.2021
19:46
26.04.2021
09:50
26.04.2021
09:17
23.04.2021
21:29
23.04.2021
16:13
16.04.2021
12:59
15.04.2021
15:27
09.04.2021
12:39
29.03.2021
18:25
Top stiri
13.11.2026
02:26
235
Witkoff spune că Putin acceptă participarea Europei la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul nu confirmă
13.11.2026
02:23
226
Zelenski: europenii vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Moscova
13.11.2026
00:57
308
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
361
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
430
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
417
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
422
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
433
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
456
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
465
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
576
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
526
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
559
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
509
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
618
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
487
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
514
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
532
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
516
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
635
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
520
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
508
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
660
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
584
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
592
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
488
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















