CURSE CHARTER // 159 de cetățeni ai R. Moldova revin din Israel: Cum puteți ajunge acasă pe timpul pandemiei de COVID-19
2441
Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel a organizat astăzi prima rută charter pentru repatrierea a 159 cetățeni moldoveni din Israel în Republica Moldova, cu acceptul Comisiei pentru Situații Excepționale.
Un comunicat de presă al Ambasadei arată că responsabilii de la misiunea diplomatică au întocmit lista cetățenilor Republicii Moldova, acordând prioritate familiilor cu copii, studenților, persoanelor aflate la tratament medical și altor categorii de concetățeni aflați în situații de dificultate în Israel, din cauza crizei legate de pandemia de Covid-19.
La revenire în Republica Moldova, cetățenii vor trece controlul medical obligatoriu și se vor afla timp de 14 zile în autoizolare la domiciliu.
Cetățenii Republicii Moldova pot în continuare să aplice pentru repatriere prin îndeplinirea formularului electronic https://bit.ly/39oFPUd.
Menționăm că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene coordonează procesul repatrierii cetățenilor Republicii Moldova cu rutele aeriene charter. În acest scop, misiunile diplomatice și consulare vor actualiza informațiile despre persoanele aflate în dificultate, iar cei interesați se vor putea înregistra online pe paginile internet și facebook ale misiunilor diplomatice și consulare -mfa.gov.md/sites/default/files/tabel.pdf.
Destinațiile prioritare ale curselor aeriene vor fi propuse spre aprobare Comisiei pentru Situații Excepționale, care în perioada stării de urgență autorizează cursele charter.
Biletele pentru călătoria cu rutele charter excepționale vor fi procurate direct de la operatorii de zbor, după aprobarea rutei de către Comisia pentru Situații Excepționale. Informații actualizate privind cursele charter autorizate pot fi găsite pe site-ul oficial al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova și pe paginade facebook a AAC.
Menționăm că, pe parcursul săptămânii trecute, fluxul de persoane în punctele de trecere a frontierei a constituit 23 260 de traversări, dintre care15 600 de treceri pe sensul de intrare în Republica Moldova.
15.05.2020
07:30
06.05.2020
18:39
24.04.2020
12:59
15.04.2020
13:59
10.04.2020
14:23
04.04.2020
19:07
03.04.2020
12:09
03.04.2020
08:00
23.03.2020
16:31
05.03.2020
19:00
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
17.09.2026
19:44
17.09.2026
19:43
17.09.2026
19:40
17.09.2026
19:13
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”


















