Cuplu de medici TORTURAT de trei români, în Italia. Femeii i-au tăiat o ureche
3336
Sursa: digi24.ro Trei români au fost arestați la două zile după ce au jefuit o familie de pensionari din Lanciano, în apropiere de Pescara. Cei trei au vârste cuprinse între 20 și 30 de ani și sunt rude. Poliția era de mai multă vreme pe urmele lor, fiind suspectați de mai multe jafuri asemănătoare. Mașina, înmatriculată în România le-a fost sechestrată și suspecții sunt acum audiați. Anchetatorii încearcă să afle dacă au fost mai multe persoane implicate, iar localnicii au înconjurat o clădire din centrul orașului în care s-ar afla alți complici ai românilor.
Luni dimineață, cei trei români, însoțiți cel mai probabil de alți complici au intrat într-o vilă de la marginea orașului în care locuiau doi bătrâni, foști medici. Au urmat apoi două ore de teroare, cu agresiuni cumplite. Proprietarii au fost legați și bătuți crunt, soției chirurgului i-au tăiat o ureche, toate acestea pentru a afla unde se află seiful. Când s-au convins că în casă nu găsesc ce căutau, aceștia au luat cărțile de credit ale bătrânilor și au fugit.
„Nu credeam că un hoț poate fi atât de violent. Am mai auzit oameni care au găsit hoții în casă, dar au fugit, nu am auzit să vină acasă să te măcelărească. Pe mine m-au bătut și n-au obținut nimic, atât aveam. Pe mine m-au mai jefuit o dată, nu aveam nici atunci seif. Alarma ne-au furat-o și am decis să nu o mai punem. Și cu alarmă, găsesc persoane care să se priceapă și atunci... trebuie numai să te rogi ca să nu vină. Cel puțin aceștia răi”, spune una dintre victime.
„Apoi m-au legat de picioare și de mâini și au adus-o pe soția mea. Legată și ea, au început să îmi spună că o să o facă bucăți dacă nu le spun. Au cerut, le-am spus că nu am, apoi i-au tăiat urechea”, precizează chirurgul.
O rudă care locuia în apropiere a dat alarma luni dimineață, când proprietarii au sunat disperați.
„Mi-au spus doar că i-au masacrat, că i-au jefuit, să fug repede la ei. Atât. Nu pot descrie, când vezi într-un film știi că este într-un film, dar când vezi în realitate te cutremuri”, spune o rudă a victimelor.
Matteo Salvini, ministrul de interne al Italiei a reacționat imediat pe o rețea de socializare, unde a felicitat forțele de ordine și a condamnat fapta românilor.
„Mulțumită Forțelor de Ordine, aceste bestii trebuie să putrezească la închisoare! #fărătoleranță”, a scris politicianul, la numai câteva zile după ce Guvernul a adoptat o serie de măsuri de siguranță la nivel național, cu reguli controversate mai ales în privința imigranților.
14.04.2023
09:59
25.05.2021
11:56
19.08.2020
15:09
10.07.2020
12:00
15.04.2020
12:59
25.01.2019
15:03
21.01.2019
17:19
19.12.2018
15:04
13.12.2018
15:02
07.12.2018
18:05
03.12.2018
20:00
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















