Cum se VOTEAZĂ azi preşedintele României în R. Moldova: „În Chişinău e DEZASTRU”
2304
Facebook // Victor Osoianu Mii de basarabeni cu cetăţenie română au ieşit în primele ore ale dimineţii să voteze în turul al doilea pentru preşedintele României.
Deşi au sperat să stea mai puţin la coadă, unii susţin că au îngheţat stând în rând şi două ore pentru a ajunge la urne.
„Două ore şi 18 minute, (interval 6.51 – 9.09). Atâta am stat la coadă să votez (Chişinău, Ambasada României, str. Bucureşti colţ cu Puşkin). Am îngheţat bocnă, de nu puteam ţine pixul când am ajuns să semnez. Şi cred că cei care vin acum o să stea la coadă dublu cât am stat eu”, a scris actorul Anatol Durbală pe o reţea de socializare.
Deputatul Valeriu Saharneanu a constatat că prezenţa la secţiile de vot deschise în Chişinău este mai mare decât pe 2 noiembrie şi a refuzat să stea la coadă, anunţând că va merge la secţia deschisă la Orhei.
Un alt internaut declară că „în Chişinău este dezastru” şi întreabă dacă la Anenii Noi a fost deschisă o secţie de vot ca să poată merge să voteze.
„De data aceasta a durat doar o oră (7.40 - 8.40). Credeam ca la o oră matinală vor fi mai puţini doritori de a-şi utiliza dreptul de vot, la fel au crezut mai multe persoane, mult mai multe”, scrie şi Victor Osoianu, un alt internaut, care a votat la Institutul Cultural Român de la Chişinău.
Menţionăm că pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale numărul secţiilor de vot deschise în R. Moldova a rămas neschimbat – 21, patru dintre care în capitală. Pe 2 noiembrie au votat circa 22 de mii de basarabeni, iar câteva sute au rămas afară atunci când s-au închis secţiile de votare. Cele mai aglomerate secţii de vot au fost cele din capitală şi din oraşele Ialoveni, Orhei şi Hânceşti.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















