Cum comentează şi pe cine dă vina administraţia ilegală a Transnistriei pentru incidentul de ieri de la Aeroport
4336
protv.md Serviciul de presă al aşa-zisei administraţii a preşedintelui Transnistriei, Evgheni Şevciuk, acuză serviciile secrete moldoveneşti că au organizat o „provocare” ieri-seară, când preşedintele ilegal din stânga Nistrului a fost împiedicat de un grup de veterani ai războiului din 1992 să intre prin sala VIP a Aeroportului Internaţional Chişinău pentru a lua avionul spre Moscova.
Potrivit agenţiei Interfax de la Moscova, „reprezentanţii serviciilor speciale ale R. Moldova au blocat intrarea în Aeroport, se comportau agresiv şi îl ameninţau pe Şeviciuk cu răfuială fizică”.
Serviciul de presă al lui Şeviciuk afirmă că, datorită angajaţilor Aeroportului, acesta a reuşit să ajungă în avionul care l-a dus în Federaţia Rusă, dar că poliţiştii moldoveni au fost „impuşi” să percheziţioneze automobilul şi să ia documentele unor bodyguarzi ai acestuia.
„Documentarea a durat trei ore, după care maşina şi actele au fost restituite”, mai scrie Interfax.
Amintim că, ieri-seară, un grup de veterani, membri ai Partidului Naţional Liberal, nu i-au permis lui Şevciuk să intre în sala VIP a Aeroportului Internaţional Chişinău, strigând: „Jos separatiştii! Jos Teroriştii! Ruşine!”.
Evgheni Şevciuk a fost ajutat de paza sa de corp să intre în Aeroport pe o uşă de serviciu.
03.07.2023
15:15
15.03.2023
12:59
06.12.2022
13:42
22.07.2022
17:57
18.05.2020
12:24
19.02.2020
14:40
23.12.2019
17:50
23.12.2019
14:59
23.12.2019
14:19
23.12.2019
13:25
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















